Expoziţie controversată la Cluj: printre exponate se află şi o copie a Coroanei Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizarea la Cluj-Napoca a unei expoziţii care prezintă o copie a Coroanei Ungariei naşte unele controverse la nivel local.

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei va inaugura vineri, 24 noiembrie 2017, de la ora 18.00, expoziţia „Coronatus in Regem Hungariae”. Expoziţia este dedicată medaliilor de încoronare ale regilor Ungariei, iar evenimentul este organizat în colaborare cu Muzeul Naţional al Ungariei şi cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Organizatorii au anunţat că va fi expusă şi una dintre copiile nobile a Coroanei Ungariei, datată între secolele XI-XII. 

Directorul muzeului: „Expoziţia n-ar trebui să deranjeze”

În condiţiile în care se apropie Centenarul Marii Uniri, au apărut voci în mediul online, atât în presa locală, cât şi pe site-urile de socializare, care critică organizarea expoziţiei. 

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Felix Marcu, îndeamnă la calm şi susţine că evenimentul nu ar trebui să deranjeze şi că expoziţia ar trebui privită strict din perspectivă ştiinţifică. Acesta mai spune că muzeul pe care îl conduce va organiza expoziţii cu o tematică specială care ţine de Centenarul Marii Uniri.

Cine aprobă expoziţiile

Marcu a precizat că a primit propunerea de a organiza această expoziţie încă de anul trecut. Referatul a fost făcut de unul dintre angajaţii muzeului, iar decizia organizării expoziţiei a fost luată la începutul acestui an, împreună cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

„Propunerile pentru expoziţii le fac subalternii mei, colegii mei, la finele fiecărui an. Apoi, la începutul anului următor, propunerile sunt discutate, iar unele sunt aprobate de conducerea muzeului şi de Ministerul Culturii. Prin urmare, expoziţia medaliilor şi a copiei Coroanei Ungariei nu are nicio legătură cu Centenarul Marii Uniri sau cu Ziua Naţională. E doar o coincidenţă că va avea loc în această perioadă”, a explicat Felix Marcu.

Directorul muzeului a mai adăugat că instituţia pe care o colaborează cu mai multe muzee europene, printre care şi Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta. „Suntem oameni de ştiinţă, specialişti, nu suntem politicieni. Noi colaborăm cu mai multe muzee nu doar cu muzeul din Budapesta. De exemplu, anul acesta am expus piese de la un muzeu din Danemarca. Expoziţia, care cuprinde obiecte din epoca bronzului, este foarte apreciată”, a mai spus Marcu.

Ce obiecte vor fi expuse

Manifestarea expoziţională internaţională aduce în atenţia publicului piese numismatice din categoria tezaur (aur, argint şi bronz), obiecte care ilustrează ritualul încoronării în Regatul Ungariei. Din cele peste 300 de medalii expuse, jumătate sunt piese din colecţiile MNIT iar cealaltă jumătate  sunt  împrumutate de la Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta.  

Tot ca o premieră se remarcă şi expunerea unei copii nobile a Coroanei Ungariei, datată între secolele XI-XII. În ultimele decenii, au apărut mai multe replici după această coroană, însă piesa expusă la Cluj este una specială, fiind realizată manual, prin tehnici tradiţionale şi materiale similare originalului, adică argint, aur, perle şi pastă de sticlă. În cadrul expoziţiei este prezentat şi un film documentar despre istoria zbuciumată a acestei coroane.

Expoziţia este o manifestare multiculturală de excepţie pentru istoria Europei Centrale în ultimul mileniu, iar realizarea şi itinerarea ei reflectă relaţiile cordiale între instituţiile de cultură implicate, instituţii care împart obiecte culturale de valoare pentru patrimoniul european. Expoziţia este deschisă publicului în perioada 24 noiembrie 2017 – 24 ianuarie 2018.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite