Dorel loveşte la Untold: lucrările de renovare la un hotel din parc au lăsat echipele festivalului fără curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renovarea Hotelului Sport, aflat în Parcul Central al municipiului Cluj-Napoca, a cauzat probleme de alimentare cu energie echipelor care lucrează la amenajarea zonelor de desfăşurare a festivalului Untold. Se pare că peste generatorul de curent folosit s-a prăbuşit casa liftului.

Angajaţii care se ocupă de renovarea Hotelului Sport au încercat să demoleze casa liftului, însă aceasta, în loc să cadă spre parc, s-a prăbuşit pe generatorul principal de curent care deserveşte şantierul festivalului Untold, conform  surselor BZC. Hotelul Sport se afla în renovare de mai bine de un an.

Reprezentanţii Untold susţin că problemele au fost remediate şi festivalul se va desfăşura conform planului. 

„Lucrarile la hotel Sport se fac in afara festivalului si nu afecteaza in niciun fel desfasurarea si siguranta participantilor. Sunt lucrari controlate, dar in urma acestor lucrari a aparut o defectiune la sistemul de alimentare cu energie electrica a zonei care a fost remediata de Electrica in cel mai scurt timp. Nu exista nici o ingrijorare referitoare la desfasurarea festivalului UNTOLD. Totul se desfasoara conform planului,” a declarat Edy Chereji, Director de Comunicare UNTOLD.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite