Diabolizarea Casei Regale a României. Cum s-a transmis propaganda murdară antiregalitate de la comunişti până la CTP şi Băsescu

Diabolizarea Casei Regale a României. Cum s-a transmis propaganda murdară antiregalitate de la comunişti până la CTP şi Băsescu

Regele Mihai şi Regina Ana

Trenul plin de averi cu care Regele Mihai ar fi plecat din ţară, genocidul lui Carol I asupra ţăranilor, ocuparea abuzivă a Ardealului de către MS Ferdinand sunt creaţii ale aparatului de propagandă comunistă care au fost promovate în manualele de Istorie înainte de 1989, dar şi în presa de după Revoluţie. Istoricul clujean Cornel Jurju a făcut, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, un inventar al tuturor acestor clişee anti-regaliste.

Familia Regală a României a fost, timp de aproape cinci decenii, una dintre ţintele principale ale imensului aparat de propagandă comunistă, care a înglobat sistemul educaţional, presa ori cinematografia. Minciuni sfruntate, adevăruri trunchiate şi fapte reinterpretate în cheia ideologică bolşevică s-au numărat printre instrumentele cu care nomenclaturiştii au încercat să îi dezveţe pe români să îşi iubească regii. Unul dintre mecanismele cele mai perverse a fost utilizarea manualelor şcolare pentru a inocula ura în mintea şi în sufletele copiilor. Acest mecanism este analizat de istoricul clujean Cornel Jurju în cartea sa „Tovarăşii împotriva Coroanei. Ideologie şi propagandă în România comunistă”. De asemenea, este analizată şi presa anilor ‘90, care a continuat propaganda anti-regalistă. 
 
„Adevărul”: Ce v-a revoltat cel mai mult în momentele când aţi realizat documetarea pentru carte? Care au fost situaţiile în care aţi simţit că s-a mers prea departe cu mistificarea istoriei? 
 
Cornel Jurju: S-a mers întotdeauna foarte departe de adevărul istoric în perioada comunistă. Am analizat manuale de istorie din perioada comunistă (1948 - 1989), considerând că au avut un impact extrem de mare asupra conştiinţei şi asupra memoriei colective. Am folosit ca sursă de documentare presa cvasioficială în raport cu regimul Iliescu de după 1989; am lecturat trei publicaţii între anii 1990 şi 1994, „Adevărul”, „Dimineaţa” şi „Azi”, ziare cu tiraj foarte mare.
 
Eu nu am scris această carte dintr-un sentiment de revoltă, ci dorind să fac un inventar detaliat al clişeelor antimonarhiste create în comunism şi răspândite prin intermediul tuturor mijloacelor de formare a opiniei publice şi de comunicare în acelaşi timp. Practic, monarhia românească a fost expusă atât în presă, cât şi în manualele de istorie şi în istoriografie din aceste două perspective: trădare şi exploatare. 
 
Aţi făcut şi un demers de istorie orală, încercând să vedeţi ce a rămas în memoria colectivă din propaganda ideologică anti-monarhistă promovată de comunişti. Care au fost rezultatele studiului?
 
Am intervievat, anul trecut, zece interlocutori pentru a surprinde felul în care au supravieţuit aceste mistificări, aceste stereotipuri ideologice despre Familia Regală. Nu a fost un eşantion sociologic categoric, criteriul cel mai important al alegerii lor fiind vârsta, am căutat persoane care şi-au făcut pregătirea şcolară, primară, medie, poate chiar universitară, în anii ’50 - ’60 - ‘70 şi care, în acelaşi timp, foarte probabil că s-au aflat sub incidenţa mass-mediei în perioada imediat următoarea anului 1989. Le-am rugat pe aceste persoane să relateze amintirile, convingerile pe care le au cu privire la monarhie. 

Propaganda comunistă a portretizat suveranii României în două ipostaze: regele exploatator şi regele trădător
 
Cum vedeau ei monarhia, acum la mai bine de 26 de ani de la Revoluţie?
Au intervenit două categorii de poziţionări, pentru şase dintre ei cunoştinţele de tip ideologic reprezintă şi acum o convingere, ei cred mai departe că regii României n-au făcut altceva decât că au trădat interesul şi au exploatat poporul proletar din România. Am constatat că au reuşit să relateze structura esenţială a produsului ideologico-propagandistic anti-monarhist creat în comunism cu cele două dimensiuni ale sale: trădarea naţiunii române de către suvernarii României şi, mai ales, exploatarea acesteia pentru îmbogăţirea proprie. 
A doua categorie este formată din acele persoane care, într-o anumită măsură, s-au detaşat de propagandă şi privesc critic învăţătura ideologică, cunoştinţele pe care le-au obţinut pe releu ideologic. Această precauţie cu care sunt privite propriile credinţe de ieri nu înseamnă şi anularea oricăror repercursiuni pe care acestea le pot avea asupra modului în care sunt valorizate realităţi din prezent şi din trecut. Pentru marea parte a persoanelor intervievate, stereotipurile „educaţionale” reprezintă convingeri indesctructibile, bine conservate şi suprinzător de puţin „erodate” de timp sau de o informaţie alternativă.  . 
 

Povestea trenului plin de bogăţii 

Spuneaţi că una dintre imaginile care sunt asociate cel mai des cu perspectiva ideologică a „regelui exploatator” este trenul încărcat cu bogăţii cu care ar fi plecat din ţară Regele Mihai I după ce a abdicat. Cum a fost această scenă prezentată în propaganda anti-monarhistă?
 
Nu există o trimitere explicită în manuale de istorie din perioada comunistă la acest tren, ci este dezvoltată foarte mult ideea bogăţiilor, a averilor imense acumulate de Familia Regală prin transformarea muncii proletariatului în resurse pe care Familia Regală le-ar fi trimis, pentru a le pune la adăpost, în Occident. În manualele de Istorie nu se precizează că acest lucru s-ar fi întâmplat prin intermediul unui tren. Povestea trenului cu bogăţii a ajuns în atenţia publicului general prin intermediul mass-media de după ‘89, anii ’90 – ’94, în ziare precum „Adevărul”, „Azi” şi „Dimineaţa”. Asta nu înseamnă că această imagine-clişeu a trenului încărcat cu averi nu vine din comunism, ea a fost creată şi promovată în comunism prin intermediul presei de partid şi prin istoriografie. În presa de după ‘90 se vorbea, de pildă, despre o înţelegere a Regelui Mihai cu Partidul Comunist: regele pleacă, acceptă să abdice, iar comuniştii îi permit să încarce un tren cu ceea ce dorea din România şi, mai ales, de pe domeniul Peleş. 
 
Acest lucru este evident o mistificare. Se ştie că, după ce Regele a abdicat şi până ce a părăsit România, în ianuarie 1948, toate pregătirile au fost strict supravegheate de comunişti, iar Familiei Regale i s-a permis să ia doar anumite lucruri de uz personal. Tema tablourilor a fost foarte mult promovată, Regele Mihai fiind considerat un mare atentator asupra patrimoniului naţional al României; el ar fi sustras opere de artă de mare valoare, picturi, atât la plecarea din ţară, dar şi înainte de plecare. Se insinuează că, undeva în anii ‘70, Regele Mihai s-a înţeles chiar cu Ceauşescu pentru a valorifica împreună aceste opere de artă. Aceste aberaţii au apărut în presa de după ‘90. De la abdicare şi până pa părăsirea Palatului Peleş, Regele Mihai a fost constant supravegheat, iar bagajele i-au fost strict controlate. 
 

În perioada 1990-1994, atacurile la adresa Casei Regale au continuat virulent în presă pe tiparul propagandei comuniste

Legat de perspectiva regelui trădător, ce mistificări au fost promovate de propagandă?

Carol I era prezentat ca un trădător al cauzei idependenţei României, în manualele din anii ‘50, în care se arată că Regele ar fi acceptat intrarea în Războiul de independenţă numai forţat de Rusia ţaristă. Mai mult, el ar fi fost practicant al unui genocid al maselor de ţărani şi muncitori, pentru că, în mod premeditat, i-ar fi trimis în luptă insuficient de bine pregătiţi şi echipaţi.  
 
Regele Ferdinand e prezentat ca un trădător al poporului de muncitori şi ţărani, în 1918, pentru că ar fi anexat Basarabia şi Bucovina. Această variantă apare în manualul istoricului comunist Mihail Roller, care a apărut în anii ‘50, fiind primul care a elaborat aceeastă viziune marxistă asupra Istoriei României şi care a fost în mare parte preluat de manualele editate în anii următori. În manual, Regele Ferdinand e prezentat ca un ocupant al Transilvaniei; se spune că la înţelegere cu burghehzo-moşiermiea ardeleană ar fi ocupat Transilvania împotriva intereselor poporului de muncitori şi ţărani ardeleni.
 
Regele Ferdinand e creionat în postura de burghezo-moşier care, speriat de posibila revoltă a maselor de muncitori şi ţărani, a recurs la împroprietărire. Faptul că reforma agrară a fost implementată abia în 1921 – 1923 era prezentată ca o tentativă premeditată de tărăgănare şi, în acelaşi timp, de intenţia Regelui Ferdinand de a salva marea proprietate. În realitate, Ferdinand se dă pe sine de exemplu, renunţând la proprietăţile latifundiare ale Familiei Regale, întârzierea punerii în aplicare a legii fiind cauzată de mecanismele constituţionale şi parlamentare. 
 

Mareşalul Iona Antonescu şi Regele Mihai

Cum este prezentat actul de la 23 august în propaganda comunistă? 

În anumite manuale de Istorie, rolul Regelui Mihai este elimintat total din actul de la 23 august 1944; se arată că actul de la 23 august a fost înfăptuit ba de către Partidul Comunist, ba de către gărzi patriotice care acţionau în numele oamenilor. Acestea ar fi dat buzna peste o discuţie amicală dintre Rege şi mareşalul Ion Antonescu şi l-ar fi arestat pe Antonescu. Mai târziu, rolul Regelui Mihai la 23 august e recunoscut, dar în ipostaza de instrument al Partidului Comunist: el ar fi acceptat să intre în planul comunist de răsturnare a mareşalului Antonescu mai mult de teamă, din oportunism; la ordinul Partidului Comunist, regele ar fi săvârşit gestul formal de arestare a lui Ion Antonescu. Este o variantă care apare în manualul coordonat de istoricul Constantin Daicoviciu, manual folosit în clasele de liceu, în anii ‘70. 
 
Manualele de Istorie erau periodic reeditate? Cum a evoluat de-a lungul timpului prezentarea problemei regale?
Da, ceea ce am putut observa este că exista o tendinţă de a-i elimina pe suveranii României din momentele importante ale Istoriei României de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului XX. Vorbim despre Independeţă, Primul Război Mondial, evenimentele de la 23 august, pe care se pune accent deoarece acest ultim moment trebuia să fie un element legitimator, care trebuia să asigure Partidului Comunist o intrare pe covorul roşu în Istoria României. Momentul trebuia „curăţat” de prezenţa regală prin mistificare sau măcar printr-o diminuare a rolului regelui.  
”Regele Ferdinand e prezentat ca un trădător al poporului de muncitori şi ţărani, în 1918, pentru că ar fi anexat Basarabia şi Bucovina. Această variantă apare în manual istoricului comunist Mihail Roller, care a apărut în anii ‘50, fiind primul care a elaborat aceeastă viziune marxistă asupra Istoriei României”, a precizat Cornel Jurju, istoric (foto dreapta).

 

„Doar pentru că a fost slugă la ruşi îl iertăm de toate păcatele?”

Analizaţi în carte atacul pe care preşedintele României, Traian Băsescu l-a făcut în 2011, când a afirmat la mai multe emisiuni de televiziune că „Abdicarea regelui a fost un act de trădare a interesului naţional. Un act de trădare din partea regelui (...) Doar pentru că a fost slugă la ruşi îl iertăm de toate păcatele?”. De ce credeţi că a făcut această afirmaţie?
 
Fostul preşedinte Triana Băsescu, exact în logica clişeelor antimonarhiste din comunism, a vorbit despre Regele Mihai ca despre un trădător, atât la momentul 23 august 1944 , cât şi atunci când a abdicat, în 1947, când nu a acceptat sacrificiul suprem. Declaraţia fostului preşedinte pare un copy-paste din tipul de construcţii ideologice pe care eu l-am descoperit ca fiind propagate în comunism. Nu vreau să intru în speculaţii de ordin politic, poate a existat o asemenea motivaţie pentru care a făcut declaraţiile respective. Pe de altă parte, domnul Băsescu a spus că nu era foarte apropiat de carte. Mă aştept să nu fi avut informaţii alternative despre subiect, să fi rămas, din acest punct de vedere, la ceea ce a reuşit să acumuleze la şcoală, din manualele de Istorie comuniste şi din propaganda comunistă în perioada în care s-a format. 
 
 „Abdicarea regelui a fost un act de trădare a interesului naţional - spunea Traian Băsescu în 2011 
 
Aţi menţionat în carte că, din prima parte a anilor ‘90, importante ziare precum „Adevărul”, „Azi”, „Dimineaţa” au continuat operaţiunea de defăimare a ideii monarhice. Printre cei care au scris împotriva Familiei Regale se numără jurnalişti care astăzi au alte viziuni, precum Sergiu Andon, Cristian Tudor Popescu sau Corina Creţu. Cum vă explicaţi aceste schimbări?
 
În România de după 1990 am asistat la schimbări bruşte pe care nu le-am înţeles cu adevărat. Mi-am făcut o opinie bazată mai ales pe o înţelegere speculativă realităţii, şi nu pe probe solide. Am avut senzaţia că, după ‘90, pe scenă se derulează un anumi spectacol, dar controlul asupra spectacolului e realizat de undeva din altă parte. Anumite roluri ale actorilor publici sau din viaţa politică suferă la un moment dat fracturi şi deturnări cu totul de neîneţeles. 
”Fostul preşedinte Triana Băsescu, exact în logica clişeelor antimonarhiste din comunism, a vorbit despre Regele Mihai ca despre un trădător, atât la momentul 23 august 1944 , cât şi atunci când a abdicat, în 1947, când nu a acceptat sacrificiul suprem. Declaraţia fostului preşedinte pare un copy-paste din tipul de construcţii ideologice pe care eu le-am descoperit ca fiind propagate în comunism”, este de părere Cornel Jurju, istoric.

Ce scria Cristian Tudor Popescu despre Regele Mihai I în 1997

„Regimul monarhic este opusul democraţiei. Contraargumentul cu statele europene dezvoltate care au regi şi regine nu e luat în serios nici de cei care îl pronunţă: regalitatea este conservată acolo ca un monument istoric, fără nici o influenţă în plan politic, unde funcţionează democraţii consolidate. De altfel, înfocaţii noştri monarhişti nu asta visează, ci restaurarea monarhiei ca putere politică. Or, asta ar însemna, după câţiva ani grei şi dureroşi, dar parcurşi cu propriile puteri, recăderea românilor în condiţia de popor asistat, în continuă nevoie de un tătuc coborât cu hârzobul din cer, care să-l urecheze şi să-l împiedice s-o ia razna. Eu, unul, n-aş putea să mai trăiesc aşa ceva”. (Articolul „România - primii paşi pe calea regală”, publicat de Cristian Tudor Popescu în cotidianul „Adevărul”, nr. 2.112, marţi, 4 martie, 1997). Articolul a fost publicat în contextul în care guvernul Ciorbea luase, în februarie 1997, decizia de a-i restitui Regelui Mihai cetăţenia română şi paşaportul românesc.

 

"Rolul lui Mihai, fostul rege al României, în mica vânzoleală monarhistă nu mi se pare unul principal".

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu îşi continuă editorialul amintind despre rolul Regelui Mihai în "mica vânzoleală monarhistă": "Rolul lui Mihai, fostul rege al României, în mica vânzoleală monarhistă nu mi se pare unul principal. Pare un om bătrân, obosit şi dezorientat. Toată agitaţia din jur îi răneşte probabil sensibilitatea hipertrofiată. Aidoma ultimului împărat a lui Bertolucci, umblă parcă să-şi caute greierul prin scrinurile copilăriei, împins încolo şi încoace de mâinile unei suite care ştie foarte bine ce vrea. Regele Mihai nu a recunoscut niciodată actuala Constituţie a României şi nici nu are de gând să o facă, declară şeful Casei Regale, George Antoniade. Această declaraţie, reprezintă o jignire la adresa poporului român; ea evidenţiază ciocnirea dintre bunul plac monarhist şi logica democratică”. Prin urmare „calea regală” pentru România nu putea fi nici pe departe Monarhia în sine, ci democraţia practicată de către poporul suveran. „În noiembrie 1996, acest popor, dispreţuit de feluriţi patapiavici, a mai învăţat ceva, poate mai preţios: că poate să dea jos din fruntea ţării pe cineva. Sunt primii paşi pe singura cale regală pentru un norod care se face neam: democraţia. Exerciţiul democratic, cu alegeri libere, este singurul mecanism care poate aşeza un popor pe propriile-i picioare, în stare să trăiască liber şi să rămână liber chiar şi sub cizma cotropitorului. Conştiinţa democratică poate fi mai puternică decât orice armament defensiv sofisticat”. 

Replica lui Cristian Tudor Popescu 

Jurnalistul a publicat pe republica.ro o replică la articolul din "Adevărul" arătând:  
 
"În ce priveşte antiregalismul comunist, n-am nicio legătură cu aşa ceva, şi nici nu e nevoie s-o demonstrez, căci asta rezultă, culmea, chiar din fragmentul prezentat ca incriminator de către scribălău: „Regimul monarhic este opusul democraţiei. Contraargumentul cu statele europene care au regi şi regine nu e luat în serios nici de cei care îl pronunţă: regalitatea este conservată acolo ca un monument istoric, fără nicio influenţă în plan politic, unde funcţionează democraţii consolidate. De altfel, înfocaţii noştri monarhişti nu asta visează, ci restaurarea monarhiei ca putere politică. Or, asta ar însemna, după câţiva ani grei şi dureroşi, dar parcurşi cu propriile puteri, recăderea românilor în condiţia de popor asistat, în continuă nevoie de un tătuc coborât cu hârzobul din cer, care să-l urecheze şi să-l împiedice s-o ia razna. Eu, unul, n-aş putea să mai trăiesc aşa ceva”. („România – paşi pe calea regală”, CT Popescu, Adevărul, 04 martie 1997).
 
Cum chiar şi un monarhist imbecil, dar ticălos, poate să observe, argumentele mele sunt democrat-republicane, nicidecum comuniste.

N-am atacat niciodată Casa Regală a României, nici pe membrii ei. N-am dorit să fie desfiinţată. Nu l-am înjurat sau calomniat pe regele Mihai. Îl consider pe Majestatea Sa un monument istoric viu al românilor, care trebuie tratat cu grijă şi respect.

Ceea ce e ultimul lucru care s-ar putea spune despre T. Băsescu".  


Cine este istoricul Cornel Jurju

 
Cornel Jurju (42 de ani) a absolvit Facultatea de Isorie Filosofie, secţia Istorie (1997) din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj, având publicate, până în prezent, mai multe materiale de specialitate. Printre acestea, amintim lucrările „Familia în rezistenţa anticomunistă”, „Românii pe Frontul de Est. Războiul între moarte viaţă şi captivitate” şi „Mitul venirii americanilor. Studiu de caz: rezistenţa anticomunistă de la Huedin”. Cercetătorul clujean a semnat alături de Cosmin Budeancă, profesor universitar la UBB, cartea „Suferinţa nu se dă la fraţi...”, în care apare mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958). Fost membru în Colegiul de Redacţie al Anuarului Institutului de Istorie Orală, Cornel Jurju şi-a lansat recent ultima carte, „Tovarăşii împotriva Coroanei. Ideologie şi propagandă în România comunistă”.
 
La lansarea cărţii, care a avut loc pe 28 ianuarie, la Cluj-Napoca, Doru Radosav, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, profesor şi istoric specializat pe Istorie medievală, istorie orală, istoriografie, istoria mentalităţilor, a susţinut: „Cartea lui Cornel Jurj ne prezintă un imaginar colectiv antimonarhic supus unei analize pertinente şi remarcabile în multe dintre realizările şi sugestiile sale. Cert e că, din perspectiva zilei de astăzi, o privire răzbătătoare spre trecutul recent poate să sugereze faptul că tema monarhică este astăzi sfâşiată între demonizarea din trecut şi entuziasmele, de multe ori mondene, şi pe alocuri ridicole, atunci când cvasimonarhişti vor cu de-a sila să-l scoatem pe rege din regalitatea sa şi să-l facem rege-burghez, rege-cetăţean de onoare al unor oraşe sau rege-histrion, actor în bazele aceleiaşi mondenităţi de multe ori inculte şi agresive”.
 
Vă mai recomandăm:


Controversele abdicării Regelui Mihai: trenul încărcat cu aur şi pistolul de la tâmpla monarhului

Familia Regală prezentată în presa de după 1989

Imagini din aceeasi galerie
  • Familia Regală prezentată în presa de după 1989
  • Acum de profesie avocat, după ce a trecut şi prin Parlament, Sergiu Andron a fost unul dintre cei mai acizi detractori ai Regelui Mihai. În 2011, el a aplaudat discursul regelui Mihai în Parlament 
  • Regele Mihai şi regina Ana . 
  • Familia Regală a României 
  • Manualele de Istorie comuniste au fost folosite intensiv de propaganda comunistă pentru denigrarea Familiei Regale
Distribuie imaginea
citeste totul despre: