Consiliul Judeţean Cluj are cel mai tânăr preşedinte de CJ din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Seplecan are 32 de ani. FOTO: Adevărul
Mihai Seplecan are 32 de ani. FOTO: Adevărul

Mihai Seplecan (32 de ani), consilier judeţean PNL, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, cu atribuţii de preşedinte interimar, în condiţiile în care Horea Uioreanu, cel care deţinea funcţia, a fost suspendat întrucât a fost trimis în judecată pentru corupţie. Consilierii PSD susţin că votul a fost ilegal.

Seplecan a fost ales joi, în cadrul unei şedinte de CJ care a durat mai multe ore. Liberalul a fost ales cu 19 voturi „pentru” din cele 35 care ar fi putut fi exprimate, în condiţiile în care opt reprezentanţi ai Partidului Social Democrat (PSD) au părăsit şedinţa la momentul votului, iar cei cinci ai UDMR s-au abţinut.  Alianţa PNL - PDL a votat în primă fază revocarea din funcţie a lui Ioan Oleleu (PSD) din funcţie de vicepreşedinte al CJ. Tot în aceeaşi şedinţă consilierii judeţeni au votat şi un doilea proiect, care vizează "desemnarea unui vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, în vederea exercitării atribuţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj pe perioada suspendării de drept a mandatului de preşedinte, ca urmare a dispunerii măsurii arestării preventive a domnului Horea Dorin Uioreanu". 

Seplecan a fost desemnat şi în luna iunie vicepreşedinte al CJ Cluj, însă a fost revocat peste câteva zile întrucât decizia a fost atacată în contencios legislativ de Prefectul Clujului.  Întrucât, consilierii PSD susţin că alegerea lui Seplecan s-a făcut ilegal, e posibil ca din nou Prefectul că atace hotărârea. 

Cel mai tânăr preşedinte de CJ

Seplcan e la 32 de ani cel mai tânăr preşedinte de CJ din ţară. Clujeanul şi-a început cariera politica în PNL când la conducerea partidului se afla Marius Nicoară, fost preşedinte al CJ Cluj. În acea perioadă el a fost angajat pe funcţie de şofer al preşedintelui CJ Cluj. În următorii ani, Seplecan a ajuns în vârful ierarhiei filialei locale a PNL. El a fost anul trecut, în cărţi, pentru colegiul 5 Gherla de parlamentar, care însă a fost ocupat de un prieten şi un fost consilier de-al lui Crin Antonescu, Radu Zlati, care a fost adus din Sighet. El a ajuns să candideze pentru funcţia de preşedente al PNL Cluj împotriva  lui Horea Uioreanu, însă alegerile au fost suspendate de la centru. 

Citeşte şi

Finul fostului ministru al Transporturilor ar putea ocupa locul de parlamentar al lui Gigi Becali

După criza alegerilor, PNL Cluj are un şef. Horea Uioreanu a fost numit, azi, preşedinte interimar de Biroul Permanent Naţional

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite