Clădirea în care a avut loc Procesul Memorandiştilor va fi reabilitată cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul Reduta din Cluj a fost ridicat în secolul XVI, iar ulterior a fost renovat între anii 1810-1812. Clădirea în care a avut loc în 1894 procesul memorandiştilor găzduieşte în prezent Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Consiliul Judeţean Cluj a depus spre finanţare europeană, prin intermediul sistemului electronic naţional MySMIS 2014, proiectul vizând „Restaurarea anvelopei Palatului Reduta, în prezent Muzeul Etnografic al Transilvaniei”.

Consiliul Judeţean Cluj urmăreşte accesarea, prin intermediul P.O.R. 2014-2020, sumei de 6.696.464,67 lei (aproximativ 1,5 milioane de euro). Banii vor fi folosiţi atât pentru restaurarea şi conservarea anvelopei clădirii Muzeului, cât şi pentru digitizarea obiectivelor de patrimoniu din cadrul clădirii. 

„Folosim orice oportunitate pe care o avem pentru a depune noi şi noi proiecte europene. În mod evident, toate aceste fonduri comunitare pe care le obţinem înseamnă economii la bugetul nostru de investiţii iar banii deveniţi, astfel, disponibili sunt folosiţi pentru finanţarea altor proiecte atât de necesare pentru comunitate” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Necesitatea restaurării acestei clădiri simbol, aflate pe lista monumentelor istorice de interes local, a rezultat în urma realizării Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii (D.A.L.I.), document care a relevat faptul că starea fizică a faţadelor clădirii 

Unde sunt problemele

Reduta impune intervenţii urgente de consolidare şi reabilitare arhitecturală. Astfel, principalele lucrări de construcţie propuse în cadrul proiectului european şi care urmează a fi atribuite, prin licitaţie, la finele acestei luni, vizează finalizarea faţadei Nord – cea dinspre strada Memorandumului, continuarea lucrărilor la celelalte faţade, executarea lucrărilor la acoperiş, realizarea lucrărilor conexe interioare, inclusiv hidroizolaţii, precum şi a celor conexe exterioare - amenajare curte, copertină scară subsol, etc. Un element de noutate îl reprezintă includerea, la valoarea iniţială, a costurilor iluminatului arhitectural al faţadei acestui monument istoric cu valoare de patrimoniu, conform reglementărilor Masterplanului elaborat în acest sens de primăria clujeană. 

Deocamdată nu a fost avansat niciun termen până la care lucrările ar urma să fie finalizate.

Un palat încărcat de istorie

Construit în secolul XVI, Palatul Reduta din Cluj a fost refăcut în stil neoclasic la începutul secolului al XIX-lea, între 1810 şi 1812. Clădirea este încărcată de istorie. Între 1848 şi 1865 aici a funcţionat Dieta Transilvaniei, după ce anterior se întruniste tot în acest palat, între 1790-1791, pentru a discuta şi apoi a respinge memoriul naţiunii române din Transilvania Supplex Libellus Valachorum.

În 1894, între 25 aprilie şi 7 mai, aici a avut loc şi procesul memorandiştilor, când au fost judecaţi  şi condamnaţi la închisoare mai mulţi lideri ai românilor din Ardeal şi Banat. Represaliile au avut loc după ce intelectualii români din Transilvania au prezentat împăratului Franz Josef al Austriei, un memorandum prin care protestau împotriva politicii de deznaţionalizare a guvernului maghiar. Un an mai târziu, la presiunea opiniei publice, dar şi ca urmare a intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena, liderii români condamnaţi au fost graţiaţi de Franz Josef.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite