Ce spune o teleormăneancă mutată în Cluj despre alegerile PSD: ”Era mai bine ca domnul Dragnea să aibă concurenţi”
0
Până la ora 15.00, vreo 10% din membrii de partid al PSD Cluj au votat. Printre aceştia s-a aflat şi o doannă profesor universitar, originară din judeţul natal al actualului candidat la şefia PSD, Teleorman.
Elena Rădulescu este o doamnă cochetă la cei 88 de ani ai săi (şi 5 luni, adaugă ea) şi, în ciuda ploii, a ţinut să vină la secţia de vot amenajată în cartierul clujean Gheorgheni. ”Sunt născută în Roşiorii de Vede. Aveam 7 ani când am plecat la Ploieşti, iar apoi am făcut Facultatea de Medicină la Cluj”, povesteşte Elena Rădulescu.
Recent a participat la sărbătorirea a 62 de ani de la absolvirea facultăţii. S-a pensionat în 1991 şi un an mai târziu s-a şi înscris în PSD Cluj. Va fi Dragnea un preşedinte mai bun decât Ponta? ”Cred că trebuie să fie mai bun, să corecteze ce nu a fost realizabil în perioada aceea, să caute dânsul să facă, să găsească soluţii. Normal era mai bine să aibă concurenţi şi să fie, totuşi, o alegere judicioasă”, crede Elena Rădulescu, fost profesor doctor în Hematologie.
Mai puteţi citi: