Câtă nevoie au de fapt oamenii de post. Preot: „Omul este măsura postului. Nu ceea ce intră în gură îl întinează, ci ceea ce iese din gura lui“
0Postul poate fi privit şi ca un răgaz de meditaţie pe care oamenii şi-l acordă ca să-şi regândească planurile de viitor, susţin preoţii. Tot ei subliniază că renunţarea din credinţă la anumite mâncăruri care ne plac, acelea de ”dulce”, cum sunt numite în popor, transformă postul dintr-o dietă într-o jertfă a omului. Şi, ceea ce este cel mai important, postul nu înseamnă doar abţinere de la anumite alimente, ci şi o anumită conduită morală.
Postul, ca un exerciţiu de libertate, ca un exerciţiu necesar credinţei, dar şi ca un timp pe care omul şi-l acordă sieşi ca sa analizeze ce ar schimba în viaţa lui. Sunt idei avansate de preotul Bogdan Ivanov din Cluj într-un interviu acordat ziarului ”Adevărul”, unde ne vorbeşte despre motivul pe care are nevoie omul de post, despre cum ar trebui înţeles postul şi de ce e strâmbă logica unora potrivit căreia postul înseamnă doar abţinere de la anumite alimente.
Are nevoie omul de post? De ce?
Îmi place să văd postul ca exerciţiu al libertăţii şi nicidecum ca pe unul al constrângerii. Libertatea înseamnă puterea de a renunţa temporar la un lucru care îţi face plăcere şi îţi produce încântare în schimbul unui lucru mult mai înalt. Prin post omul arată că, deşi este condiţionat de alimentaţie, este capabil să trăiască fără ea pentru o perioadă de timp. Dar nu mai puţin, postul este şi un exerciţiu al iubirii, în care renunţarea noastră înseamnă smerirea trupului şi a sufletului în căutarea mai mare a lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Cum ar trebui să fie înţeles postul şi cum ar trebui să fie ţinut?
Ca o restabilire a ierarhiei valorilor din viaţa fiecărui om, în care spiritualul trebuie să primeze asupra materialului. Postul ne ajută să ne reconsiderăm propriul proiect de viaţă şi să ne preocupăm mai mult de suflet. Postul este şi un necesar exerciţiu al credinţei, care se întăreşte şi se exprimă, alături de rugăciune, ca o armă împotriva rispirii, a derizoriului în care trăim de cele mai multe ori şi nu mai puţin a diavolului.
Care ar fi sfaturile pe care le-aţi da unui om care vrea să postească şi nu a postit până acum?
Să fie discret şi să fie bucuros că a păşit pe un drum al credinţei, la capătul căruia se va regăsi mai primenit şi mai împăcat sufleteşte. În fiecare post trebuie să adopte un anumit stil de viaţă mai liniştit, mai atent la probeleme lui sufleteşti şi ale semenilor săi şi să încerce să schimbe cel puţin un comportament rău.
Ce ar fi de învăţat din experienţa postului?
Postul nu este un scop în sine, ci un mijloc de disciplinare şi de întărire a credinţei. Postind învăţăm că lipseşte ceva sau Cineva din viaţa noastră. Şi Acel Cineva este Dumnezeu. După încheierea postului trebuie să iubim mai mult şi să fim mai umani şi solidari cu semenii noştri.
Ce le transmiteţi oamenilor care vor să postească, dar prin post şi-ar pune sănătatea în pericol? Mă refer la gravide, bătrâni şi bolnavi.
Omul este măsura postului. De aceea fiecare trebuie să postească atât cât îl ajută puterile fizice şi mai ales cele sufleteşti. Important este ca postul să fie un exerciţiu al întregii fiinţe umane, să angajeze atât trupul şi sufletul. Să nu cadă în ispita surogatelor de post, dar mai ales să nu se limiteze doar la postul alimentar.
Post înseamnă să ne abţinem de la laptele din cafea, de la carne, ouă sau să nu mâncăm o perioadă anumite mâncăruri care ne fac plăcere?
Mi se pare foarte strâmbă logica celor care nu văd valoarea postului şi spun că nu ceea ce intră în gură îl întinează pe om, ci ceea ce iese din gura lui. Dacă mâncarea ar fi rea, atunci renunţarea noastră nu ar fi Post. Dar pentru că este bună, reununţarea la ea din credinţă transformă postul dintr-o dietă într-o jertfă a omului.
De ce există credinţa că odată ce posteşti ţi se şterg greşelile/păcatele?
Postul este şi o formă a penitenţei, a tristeţii faţă de păcatele făcute, dar şi a nostalgiei după un paradis al curăţiei sufleteşti pierdut. Postul trebuie să trezească un sentiment al căinţei şi trebuie să se împlinească prin spovedanie şi prin Împărtăşanie. El pune început bun pocăinţei care ne garantează iertarea pe care o primim prin mărturisirea păcatelor înaintea lui Dumnezeu şi a preotului duhovnic.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
