Andreea Marin îi va consilia pe candidaţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă la Târgul de Cariere
0Târgul de Cariere prezintă cele mai interesante oportunităţi de angajare alături de invitaţi cu poveşti incredibile despre carieră. Printre cei care le vor vorbi candidaţilor se numără Andreea Marin.
În perioada 15-16 octombrie, la BT Arena, are loc ediţia de toamnă Târgul de Cariere, cel mai complex eveniment de recrutare din Transilvania, la care participă peste 70 companii din domenii diverse şi peste 4500 candidaţi. Evenimentul va include şi conferinţa I ❤ My Job - Autumn Talks, ce aduce speakeri motivaţionali şi sesiuni de training pentru tineri. Orarul de desfăşurare este: marţi: 11.00-18.00 şi miercuri 11.00-18.00.
Ce companii oferă joburi
Companiile prezente la Târgul de Cariere sunt din domenii diverse, de la Inginerie, Consultanţă, Automotive şi IT, până la Resurse Umane, Financiar-Bancar, Turism şi Contabilitate, oferind împreună peste 450 locuri de muncă. Printre companiile prezente la Târgul de Cariere Cluj în sezonul de toamnă 2019 se numără: Bosch Automotive, Genpact, Wellcode, Vertiv, Sta Travel, Emerson, Michelin, E-on, Banca Transilvania, Tenaris, Rigips Saint-Gobain, Lufthansa Tecknik, Office Depot, Energobit şi Cora.
Recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicaţii prezentate în parteneriat cu eJobs România. Cei interesaţi de participarea la eveniment sunt sfătuiţi să-şi instaleze aplicaţia eJobs pe telefonul mobil şi să vină pregătiţi cu CV-ul gata întocmit în aplicaţie. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Cluj
Sesiuni de training
În cele două zile de eveniment, participanţii sunt aşteptaţi să participe şi la sesiunile de conferinţe desfăşurate în sălile locaţiei. Printre speakerii motivaţionali care vor urca pe scena conferinţei I ❤ My Job – Autum Talks se numără: Andreea Marin, personalitate TV, Valeriu Andriuţă, actor, Charles Wratto, ambasador al Centre for Peace Studies (Sri Lanka), Vladimir Agachi, dirijor şi Răzvan Cherecheş, profesor universitar. În plus, conferinţa va cuprinde şi două sesiuni de training, susţinute de specialişti în psihologie şi psihoterapie.
„Dorim să motivăm publicul să se îndrepte spre o carieră mai potrivită sau să păşească cu mai multă încredere pe drumul carierei alese, prin intermediul unor modele demne de urmat”, a declarat Valentina Savu, event manager, Târgul de Cariere.
Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare şi complexă reţea de evenimente de recrutare din România şi Republica Moldova. Activitatea companiei a început în 2006, în Cluj Napoca, ajungând să ofere, după un deceniu de activitate, cea mai răspândită şi eficientă soluţie de recrutare din ţară. Evenimentele desfăşurate în cele şapte oraşe: Cluj-Napoca, Iaşi, Chişinău, Oradea, Târgu Mureş, Sibiu şi Braşov, de două ori pe an (primăvara şi toamna) au rolul de a aduce împreună angajatorii şi candidaţii, astfel încât interacţiunea directă dintre aceştia să crească substanţial şansele pentru ambele părţi de a se împlini profesional. În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii şi peste 30.000 candidaţi cu potenţial.