Accident grav la Cluj: un tânăr de 23 de ani a murit după ce a pierdut controlul autoturismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul a ajuns pe marginea drumului. FOTO: ISU Cluj
Autoturismul a ajuns pe marginea drumului. FOTO: ISU Cluj

Conducătorul unui autoturism, un tânăr de 23 de ani, care se deplasa din direcţia Oradea spre Cluj-Napoca, în afara localităţii Dumbrava, a intrat în coliziune cu parapetii de pe partea drepta a drumului.

 Accident rutier grav pe DN1 E60. Din primele informaţii, conducătorul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, din comuna Manastireni, care se deplasa din direcţia Oradea spre Cluj-Napoca, în afara localităţii Dumbrava, 

In urma impactului, autoturism a fost proiectat intr-un ansamblu de vehicule care se deplasa pe sensul opus. 

Tânărul de 20 de ani a decedat, conform IPJ Cluj. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul fiind negativ. 

În jurul orei 8.00 a fost înregistrată o solicitare pentru intervenţia pompierilor ca urmare a unui grav accident rutier, produs pe E60, în apropierea localităţii Dumbrava. Au intervenitla faţa locului o autospecială şi un echipaj SMURD, care sunt suplimentate de încă o ambulanţă SAJ, conform Inspectoatului pentru Situatii de Urgenta.

Au fost găsite un autocamion şi un autoturism avariate şi un tânăr fără semnale vitale, pentru care au fost începute manevrele de resuscitare.

Manevrele de resuscitare au fost aplicate timp de cca 50 de minute, însă fără a putea readuce semnalele vitale pentru tânărul de 23 de ani. Înaintea sosirii forţelor alertate, la faţa locului s-au oprit un echipaj SAJ aflat în deplasare la altă misiune şi un medic clujean. Aceştia au acordat primul ajutor calificat din primele momente după accident, până la sosirea echipajelor specializate, care au continuat aplicarea suportul vital avansat.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite