Ziua Marinei, cea mai aşteptată sărbătoare a verii pe malul Borcei. Programul manifestărilor din 15 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Marinei, cei mai aşteptată sărbătoare a verii FOTO Adevărul
Ziua Marinei, cei mai aşteptată sărbătoare a verii FOTO Adevărul

Cea mai aşteptată sărbătoare a verii, Ziua Marinei, începe marţi, 15 august, pe malul Borcei. Parade ale ambarcaţiunilor cu motor sau cu rame, concursuri înot şi de bărci, desene pe asfalt şi o nuntă marinărească sunt doar câteva din atracţiile zilei. Ziua Marinei, o sărbătoare cu tradiţie pe malul Borcei, va fi şi în acest an punctul zero al distracţiei.


Manifestările vor avea loc de Sfânta Maria, pe faleza oraşului, unde călăraşenii sunt aşteptaţi la distracţie cu grătare pe care sfârâie mititei şi cu berea ce curge în valuri, la fel ca şi în anii trecuţi.


Iată programul manifestărilor de pe 15 august:

8.00 – 10.00: Biserica Alexe – Oficierea slujbei de către PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor;

10.30 – 11.00: Crucea marinarilor din Parcul Central al municipiului – Slujba de pomenire a eroilor marinari oficiată de P.S. Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor;

11.00 – 11.30: Crucea Marinarilor – Parcul Central al Municipiului Călăraşi – depunerea coroanelor de flori de către reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor din municipiul Călăraşi;

11.30: Deschiderea oficială a evenimentului - începerea jocurilor tradiţionale: defilarea navelor, nunta marinărească, concurs de bărci cu motor şi rame, concurs ambarcaţiuni caiac-canoe, concurs înot fete şi băieţi, concurs prinderea raţelor, desene pe asfalt, program artistic oferit de participanţii la Festivalul Hora mare şi Cupa marinei la minifotbal – teren Navrom: finala mică şi finala mare: începând cu ora 19.00.

Vă recomandăm şi:

Festivităţile de Ziua Marinei încep cu o săptămână înainte. În premieră, Medgidia dă tonul marii sărbători

Iohannis, de Ziua Marinei: În 2017 vor continua exerciţiile navale la un nivel nou de complexitate, împreună cu aliaţii

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite