Unul dintre cele 4 cazane scitice existente în România, expus la Muzeul Dunării de Jos

Descoperit întâmplător în mansarda şcolii din Ograda, judeţul Ialomiţa, cazanul scitic a fost declarat exponatul lunii şi va fi expus la Muzeul Dunării de Jos în perioada 1-31 iulie, la secţia Arheologie.

Folosit atât în activităţile casnice cât şi în cele de cult, cazanul are o formă aproape globulară, cu buza îngroşată şi marginea uşor aplatizată spre interior, având piciorul tronconic, uşor evazat spre bază. Piesa din bronz are capacitate modestă (H = 325 mm; DB = 290 x 265 mm; DB pe direcţie mânere = 270 mm; H. picior = 62 mm, D. picior = 82 mm).  Corpul şi piciorul au fost ulterior lipite. Cu excepţia deteriorării din partea de jos datorată probabil contextului în care a fost găsită, corpul cazanului este bine conservat. Pe gură, faţă în faţă există două toarte verticale, aproape semicirculare.

Astfel de cazane sunt rare pe teritoriul României, momentan cunoscându-se patru exemplare, dintre care două provin din estul ţării (Scorţaru Vechi, Ograda), unul la Castelu şi un altul, din nordul ţării - Moldova (Iacobeni – Dîngeni). 

Deoarece toate aceste piese au fost descoperite întâmplător, ele au fost datate ca aparţinând secolului V a.Ch., după analogii cu piese similare descoperite în zona nord-pontică. Referitor la originea acestor vase, Vasile Pârvan prezenta în lucrarea sa Getica, câteva ipoteze. Astfel, P. Reinecke a emis părerea că ele derivă din cazanele chinezeşti cu trei picioare întrebuinţate la sacrificii, iar E. Minns arată că aceste piese nu au avut niciodată întrebuinţare practică, ele putând fi suspendate sau aşezate pe un tripod. În Rusia Sudică apare modelul elenizat al acestor vase cu picior cu caracter pregnant sud european.