Suspecţi de proxenetism, săltaţi de poliţişti. Două tinere au fost obligate să practice prostituţia "la stradă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţii au fost reţinuţi FOTO Adevărul
Suspecţii au fost reţinuţi FOTO Adevărul

Poliţiştii din Călăraşi, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, au efectuat 3 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.   2 persoane au fost reţinute de poliţişti.

La data de 11 septembrie, poliţiştii au efectuat 3 percheziţii în judeţul Călăraşi la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2013, cei în cauză ar fi racolat două tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia, prin metoda “la stradă”, în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa.

Două persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, au fost reţinute pentru 24 de ore, iar faţă de o a treia persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite