Spitalul, la mâna Companiei Naţionale de Investiţii. Trei corpuri de clădire intră în modernizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean Călăraşi intră în reparaţii Foto:Adevărul
Spitalul Judeţean Călăraşi intră în reparaţii Foto:Adevărul

Trei corpuri ale Spitalului de Urgenţă Călăraşi vor intra într-un amplu proces de reabilitare derulat prin Compania Naţională de Investiţii(CNI). În ultima şedinţă de Consiliu Judeţean(CJ) s-a aprobat transmiterea în administrare a corpului de clădire F, G, H, din cadrul instituţiei către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.



La începutul acestui an, autorităţile locale au solicitat CNI promovarea proiectului „Consolidare, reabilitare şi modernizare Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi – Corp F, G, H” în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social. Pentru ca lucrurile să decurgă ca la carte era necesară emiterea unei hotărâri prin care se aproba predarea clădirii pe perioada desfăşurării investiţiei.

După ce şi acest pas a fost făcut, CJ şi-a luat angajamentul de a asigura finanţarea lucrărilor de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilităţi (energie electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat) şi de a întreţine şi exploata obiectivul de investiţie.

Igienizări şi reparaţii curente

În urmă cu o lună, autorităţile au anunţat că în acest an vor aloca cei mai muţi bani pentru lucrări de investiţii şi dotări la unitatea medicală, creând astfel condiţii decente pentru bolnavii care vin să se trateze. Cel mai proaspăt scandal de la spital a vut în prim-plan secţia de pediatrie unde domneau mizeria, mucegaiul şi gândacii.

Anul acesta, CJ va aloca cea mai mare sumă pentru spitalul din Călăraşi, 102 miliarde lei vechi, sumele fiind prevăzute pentru lucrări de investiţii şi dotări.

În 2015 se vor finaliza lucrările de extindere la Unitatea de Primiri Urgenţe, consolidarea corp structură de rezistenţă la corp FGH, modernizarea laboratorului medical, modernizarea blocului operator - et. 4, corp A şi reabilitarea termică a corpului C, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi. De asemenea, după curăţenia generală de la Pediatrie alte două secţii, Geriatria şi Psihiatria, au intrat în reparaţii şi igienizări.

Vă recomandăm şi:

FOTO Curăţenia la Pediatrie, în toi. Ce planuri are Consiliul Judeţean cu Spitalul de Urgenţă

Autorităţile locale "spală" mizeria de la Pediatrie. A început curăţenia generală

Cel mai mare spital a ieşit din criză. Avem 74 de medici specialişti

Acuzaţii de malpraxis. O gravidă, plimbată de la un doctor la altul pentru a naşte, a adus pe lume un prunc mort

Gravida care a stat cinci zile cu copilul mort în burtă a născut. Ea a fost transferată, ieri, din Călăraşi la maternitatea Polizu

FOTO Dezastru! Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, înglodat în datorii şi fără medicamente

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite