Prognoza meteo: Vremea se schimbă radical. Unde lovesc ninsori abundente, cât de mult va ploua şi când se încălzeşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se anunţă ninsori puternice la munte FOTO Adevărul
Se anunţă ninsori puternice la munte FOTO Adevărul

Frigul începe să pună stăpânire pe România, prima dată în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, după care va cuprinde, de marţi, toate regiunile. Valorile termice vor marca o scădere la nivelul întregii ţări, ajungând în unele regiuni să se situeze sub valorile datei din calendar. La munte sunt aşteptate ninsori, iar în celelalte zone va ploua.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), luni, 28 octombrie, în vestul, nord-vestul şi nordul ţării valorile termice diurne vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, dar se vor situa în continuare peste cele caracteristice perioadei. Cerul se va înnora treptat şi mai ales spre seară şi noaptea va ploua slab în Maramureş, jumătatea de nord a Transilvaniei şi a Moldovei şi local în Crişana. În restul teritoriului vremea va fi deosebit de caldă la amiază, cerul mai mult senin, doar dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în zonele joase de relief, va mai fi ceaţă sau nebulozitate stratiformă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 27 de grade, cu cele mai mari valori în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade.

Marţi se face frig în toate regiunile. Valorile termice vor marca o scădere la nivelul întregii ţări, astfel încât în vest, centru şi nord se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei, iar în celelalte regiuni vor fi uşor mai ridicate. Aria de nebulozitate se va extinde în jumătatea de nord a teritoriului unde va ploua pe arii relativ extinse, în general moderat cantitativ, în timp ce în restul zonelor cerul va fi variabil ziua, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi seara şi noaptea. În zona montană, la peste 1800 m altitudine, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar pe arii restrânse şi în restul zonelor, cu precădere în sud-vest şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 22 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade.

Miercuri, valul de frig ajunge şi în sud-estul ţării. Conform ANM, vremea va continua să se răcească în sudul, centrul şi estul ţării unde cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii relativ extinse. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala doar izolat. În zonele montane, în special la altitudini mari, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale pe parcursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Spre sfărşitul săptămânii, vremea începe să se încălzească uşor, însă nu vom scăpa de ploi. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată spre sfârşitul intervalului, în special în vest, nord şi centru.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite