Prognoza meteo: ploi, ninsori şi vânt puternic. Până când ţine vremea rea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme rea încă 24 de ore FOTO Adevărul
Vreme rea încă 24 de ore FOTO Adevărul

Vreme de coşmar în următoarele 24 de ore. Ploile şi vântul vor spulbera sud-estul ţării, în timp ce ninsorile vor lovi zona de munte. Până pe 25 martie, ora 11.00, este în vigoare o atenţionare meteo de vreme rea cu intensificări ale vântului, precipitaţii şi ninsori.

 “În intervalul menţionat temporar vor fi precipitaţii îndeosebi în centrul, sudul şi estul ţării. La munte va ninge, în zonele subcarpatice vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori, iar în restul teritoriului vor predomina ploile. În sudul ţării cantităţile de apă vor mai depăşi, pe arii restrânse, 15...20 l/mp, iar la munte vor fi intervale în care ninsorile vor fi moderate cantitativ şi se va depune un nou strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare în special în regiunile vestice şi estice, unde la rafală se vor depăşi 45...50 km/h. La munte, la altitudini mari, mai ales pe parcursul zilei de joi, 24 martie, vor fi şi viteze de peste 70 km/h, iar zăpada va fi spulberată”, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM).

Specialiştii mai vin şi cu alte veşti rele. Vremea se va menţine rece pentru această dată până duminică, 27 martie, iar valorile minime de temperatură vor deveni negative în jumătatea de nord şi pe arii restrânse în restul ţării. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în depresiunile din estul Transilvaniei, valorile termice vor fi la limita gerului. Pe arii restrânse se va forma brumă.
 

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în weekend şi ce se anunţă în luna aprilie, unde va fi cel mai frig şi cât de mult plouă

Alertă meteo: ploi şi vânt în toată ţara. De când încep să scadă temperaturile

Prognoza meteo: se anunţă polei, vânt şi precipitaţii mixte. În ce regiuni va ploua cel mai mult şi cât mai ţine vremea rea

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite