Proiect româno-bulgar pentru achiziţionarea de tehnică de intervenţie modernă la situaţii de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noi echipamente pentru intervenţia pompierilor vor fi achiziţionate în cadrul proiectului transfrontalier FOTO ISU Călăraşi
Noi echipamente pentru intervenţia pompierilor vor fi achiziţionate în cadrul proiectului transfrontalier FOTO ISU Călăraşi

Pompierii călărăşeni au participat în localitatea Dobrich la o nouă etapă a proiectului european care se desfăşoară alături de partenerii bulgari privind achiziţionarea de noi echipamente pentru intervenţii la situaţii de urgenţă.

 Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost prezenţi în săptămâna trecută la o nouă etapă a proiectului transfrontalier ~Gestionarea comună a riscurilor şi parteneriatul în regiunea de frontieră Călăraşi – Dobrich~ prin care noi echipamente de intervenţie vor fi achiziţionate cu fonduri europene.

Delegaţia pompierilor călărăşeni formată din şase cadre militare s-a deplasat în Bulgaria, în localitatea Dobrich, unde a participat la o sesiune de informare privind activităţile ce urmează a fi desfăşurate în cadrul proiectului RO-BG 415: Gestionarea comună a riscurilor şi parteneriatul în regiunea de frontieră Călăraşi – Dobrich. ISU Călăraşi va fi beneficiar al unor echipamente pentru îmbunătăţirea managementului comun al riscurilor în zona transfrontalieră.

Proiectul are ca scop îmbunătăţirea şi asigurarea unui management eficient al intervenţiilor comune în situaţii de urgenţă în zona Călăraşi - Dobrich, pentru a spori coordonarea şi eficienţa în răspunsul autorităţilor în prevenirea comună timpurie, în conformitate cu politicile şi orientările UE

Acest lucru se va realiza prin crearea unei reţele comune de parteneri pentru avertizare timpurie a situaţiilor de urgenţă, schimb de experienţă prin exerciţii, educarea preventivă a cetăţenilor şi achiziţionarea, printre altele, a unor echipamente în valoare aproximativ 281979 euro, care vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi .

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite