Prevenire. Elevii din Roseţi, instruiţi de poliţişti cum să evite conflictele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de la Prevenire, la întâlnirea cu elevii Foto:IPJ Călăraşi
Poliţiştii de la Prevenire, la întâlnirea cu elevii Foto:IPJ Călăraşi

Copiii de la şcoala din Roseţi au primit o lecţie de la poliţişti. Pentru prevenirea faptelor antisociale, a celor săvârşite cu violenţă, în special, oamenii legii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii Călăraşi s-au întâlnit cu poliţiştii.

Elevii din calsele primare şi gimnaziale au aflat astfel ce fapte sunt interzise de lege şi ce măsuri să ia pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor. Acţiunile derulate de poliţişti în au vizat prevenirea infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi delicvenţa juvenilă. Copiii au fost sfătuiţi să evite compania unor persoane cunoscute ca agresive, puse pe ceartă, să nu jignească, să nu încurajeze sau să dea curs provocărilor, să nu îşi facă singuri dreptate lovind alţi copii, să evite frecventarea locurilor în care se consumă alcool.

Probleme de siguranţă rutieră

"Discuţiile cu elevii s-au referit şi la reducere riscului de implicare a celor mici în accidente de circulaţie, fiind dezbătute probleme legale de conduita preventivă şi siguranţa rutieră. Acestora le-au fost prezentate clipuri video cu tematică specifică. Micuţii au fost extrem de receptivi, activităţile de acest gen urmând să fie multiplicate în rândul elevilor de la alte unităţi de învăţământ”,  a precizat subcomisar de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.


Vă recomandăm şi:

Prevenire. Copiii din Ulmu, instruiţi de poliţişti cum să evite conflictele

Campanie de prevenire a violenţei. Poliţiştii îi învaţă pe săteni cum să-şi verse furia: să dea cu sapa în curte, în loc să-şi bată nevasta

Educaţie. Pentru prevenirea delincvenţei juvenile, poliţiştii i-au invitat pe tineri la film

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite