Marşul pentru Viaţă. Preot: „Avortul lasă urme adânci în cuplu, mai ales mamei“
0Aproximativ o sută de călărăşeni au participat sâmbătă la Marşul pentru Viaţă, un manifest anti-avort care a scos în stradă oameni din toate categoriile sociale. La Călăraşi, Olteniţa şi Lehliu oamenii au militat, alături de preoţi, împotriva întreruperii de sarcină.
“Acest marş doreşte să atragă atenţia asupra întreruperii de sarcină sau avort, indiferent cum l-am numi, tot crimă se cheamă, să-i facem pe oameni să conştietizeze că darul vieţii pe care o mamă îl poartă în pântece nu poate fi dictat de nimeni. Darul acesta deosebit începe de la momentul procreării şi orice schimbare este un amestec nepermis în viaţa femeii, a cuplului şi a copilului. Şi noi ca duhovnici vă putem confirma încă o dată faptul că avortul lasă urme adânci în cuplu, mai ales mamei, care este tot timpul măcinată de ideea că a pierdut un copil, dar şi asupra celorlalţi membri ai familiei, care s-ar fi bucurat de creşterea armonioasă a unui prunc”, spune părintele Ramon Eugen Ilie, protoiereul Călăraşiului şi paroh la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Călăraşi.
Călăraşenii au manifestat paşnic de la Liceul Agricol, pe strada Bucureşti, până la biserica din Volna, unde a fost pregătit şi un moment artistic :trupa de teatru Giganţii, cu piesa ,,Inima Mamei” , atelier de desene pe asfalt pentru copii - ,,Desenează pe asfalt bucuria pentru viaţă” şi diferite jocuri interactive.Manifestaţii paşnice împotriva avortului au avut loc la Olteniţa şi Lehliu.
Criza de sarcină
Marşul pentru viaţă este la a VII-a ediţie naţională. Tema „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine” oferă posibilitatea dezbaterii necesităţii, posibilităţii şi eficienţei sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină.
“Prin Marşul pentru viaţă promovăm conştientizarea societăţii şi sprijinirea femeii să nască viaţa pe care o poartă în ea, precum şi proclamarea familiei creştine tradiţionale ca o moştenire sfântă primită de la străbunii noştri”, a anunţat Protoieria Călăraşi, instituţie care susţine acest evenimen.
Aspecte care motivează tema aleasă pentru acest an
România ocupă locul al doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populaţia actuală (Rusia este pe locul întâi): 22.832.650 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958–iunie 2016, faţă de o populaţie de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.
“În condiţiile în care civilizaţia tradiţională şi spiritualitatea românească nu au valorizat avortul, numărul uriaş de avorturi este cauzat de ignorarea problematicii crizei de sarcină şi existenţei unei mentalităţi publice pro-avort, ambele cu rădăcini în perioada şi în ideologia comunistă. De aceea, este folositoare implicarea tuturor pentru ca la acest Marş pentru viaţă să participe şi copii, suflete nevinovate şi pline de viaţă şi de dorinţa de a creşte şi de a-şi întemeia la rândul lor familii. Este important ca încă de mici, prin intermediul educaţiei parentale, şcolare şi religioase copiii să conştientizeze că viaţa este un dar primit de la Dumnezeu”, spun reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.
Vă recomandăm şi:
Focşănenii şi adjudenii, aşteptaţi de Buna Vestire la «Marşul pentru viaţă»