FOTO Călărăşenii care au uimit lumea, în Cartea de Onoare a oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi călărăşeni cu care ne mândrim în lume au semnat în Cartea de Onoare a Călăraşiului, după ce primarul Daniel Ştefan Drăgulin le-a înmânat cheia oraşului.


Prof. univ. dr. Ştefan Bratosin şi prof. univ. dr. Corina Petre Bondi au fost invitaţii de seamă ai urbei, la acest sfârşit de an. Primul a fost desemnat Omul anului la Gala anului 2014, distincţia fiindu-i oferită chiar de prof. univ dr. Corina Petre Bondi, ”Omul anului 1999”.  Municipalitatea se gândeşte deja să ia în discuţie conferirea titlului de cetăţean de onoare prof. univ. dr. Corina Petre Bondi, stabilită de ani buni în Statele Unite ale Americii.

image

Ea a anunţat că, începând cu anul viitor, va oferi o bursă şcolară elevilor din Liceul Teoretic Mihai Eminescu şi Şcolii generale Nicolae Titulescu, care se vor califica la fazele naţionale ale Olimpiadelor de matematică, fizică şi biologie. În cele două instituţii Corina Bondi s-a format ca elev.

Om de ştiinţă în Franţa

Prof. univ. dr. Ştefan Bratosin este deja cetăţean de onoare al oraşului. Cu o carieră excepţională, Bratosin a primit recent titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universităţii de vest Timişoara. Este director adjunct al Laboratorului pentru Studii Aplicate şi Cercetare în Ştiinţele Sociale, în cadrul Universităţii Paul Sabatier din Toulouse, Franţa.

image

Deţine două diplome de doctor, una în teologie, de la Facultatea de Teologie Reformată, Aix-en-Provence, cealaltă în ştiinţele comunicării, în cadrul Universităţii Charles-de-Gaulle Lille 3. În prezent este profesor la Institutul Universitar de Tehnologie din cadrul Universităţii Paul Sabatier din Toulouse. Este autorul mai multor cărţi, lucrări ştiinţifice şi coordonatorul unei reviste academice.

Carieră spectaculoasă

Dr. Corina Petre Bondi a plecat în anul 2000 din Călăraşi, cu o bursă completă de şcolarizare în SUA. A studiat neuroştiinţa şi fizica la Muskingum University în statul Ohio(2000-2003), după care a urmat studiile de doctorat în Neurofarmacologie la University of Texan Health Science Center în San Antonio(2003-2009).

image

Demonstrarea independenţei ştiinţifice s-a realizat pe parcursul a două postdoctorate desfăşurate în Departamentele de Neuroştiinţă(2009-2012), respectiv Medicină, Fizică şi Reabilitare(2012-1014) la University of Pittsburgh. Corina Bondi este autoarea a peste 30 de articole ştiinţifice în domeniul traumei cerebrale, schizofreniei, depresiei şi stresului cronic. Din 2014, dr. Corina Bondi este profesor universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Pittsburgh.                                                                                             
                                                                                                                              

Vă recomandăm şi:

Români cu care ne mândrim: povestea fotografului din Valea Jiului premiat în Marea Britanie

Inovaţia unui elev, premiată de Microsoft. Cristi Dragomir a creat ochelarii care îi ajută pe nevăzători să se orienteze

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite