FOTO Mai puţină pâine pe masă. Recolta slabă la grâu încurcă planurile fermierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacul masiv al şoarecilor şi ploile care au pus culturile la pământ lasă hambarele goale. Producţiile de grâu sunt sub aşteptări în judeţul Călăraşi, cu 20-30% mai mici decât în 2013.



Fermierii ne dau însă şi o veste bună. Grâul e puţin, dar poate fi transformat în pâine. Este panificabil. „Ploile au mai spălat din gluten, dar e bun. În funcţie de zonele în care au căzut precipitaţiile, şi recoltele sunt diferenţiate, la fel şi calitatea bobului. Vom avea pâine pe masă la toamnă”, spune Aurelian Dobre, secretarul Camerei Agricole Călăraşi.
Nici în privinţa preţului nu ar trebui să avem motive de îngrijorare. Deputatul de Călăraşi Valeriu Steriu, membru în Comisia pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice a Camerei Deputaţilor  explică de ce: “Pentru omul de rând, chiar dacă preţul la grâu va creşte, pâinea rămâne cel puţin la acelaşi nivel ca şi anul trecut. Un impact pozitiv îl are însă şi reducerea TVA.

Jumătate din producţia din 2013

În plină campanie de recoltare la grâu în Bărăgan, agricultorii se declară nemulţumiţi de producţie. „Ne aşteptam la 6.000 kg/ha, dar sunt fermieri care rar au scos 2.500 kg/ha. Eu, de exemplu, anul trecut am avut 7.500 kg/ha, acum vorbim de o medie de 4.000 kg/ha”, spune Ion Ciulinaru, fermier şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice din judeţul Călăraşi.
Până la această dată, agricultorii au recoltat aproximativ 75% din suprafaţa de teren cultivată cu grâu, peste 150.000 de hectare. „Se merge încet cu combinele din cauza lanurilor căzute. Utilajele sunt insuficiente, iar recoltatul merge greu din cauza ploilor. O zi muncim, câteva stăm. Prin zonele ferite din judeţ, de la Valea Mostiştei spre Argeş, culturile au avut mai puţin de suferit, dar chiar şi aşa, producţia la hectar nu depăşeşte 3.500-4.000 kg/ha”, spune Dobre. Fermierii spun că boabe puţine s-au recoltat şi lanurile cultivate ecologic, însă aici este de înţeles situaţia. „ S-a lucrat pe suprafeţe mici aici, nu s-a investit prea multă tehnologie şi este normal ca producţia să fie mică”, a adăugat Aurelian Dobre.

Invazie

Previziunile privind producţia slabă de grâu au fost făcute de fermieri la începutul lunii iulie. Când au văzut cum rozătoarele le-au nimicit munca, agricultorii au anunţat că se aşteaptă la recolte cu aproximativ 30% mai mici decât anul trecut. Cele mai afectate sunt culturile de grâu, orz şi rapiţă.
„Eu n-am mai văzut aşa ceva! Toate terenurile sunt invadate de şoareci. Avem pagube semnificative şi, din păcate, acum nu prea avem ce să mai facem. Sunt foarte prolifici, într-o lună apare o nouă generaţie din puii proaspăt fătaţi“, spunea Aurelian Dobre.

Şi ploile au făcut prăpăd

Nici vremea nu a ţinut cu agricultorii. Ploile din ultima perioadă au dat peste cap campania de recoltare. Precipitaţiile abundente, grindina şi furtunile au distrus 4.862 de hectare de cereale. Conform Direcţiei Agricole Călăraşi, 1.720 hectare de grâu, 1.470 hectare de orz, 513 de rapiţă, 503 floarea soarelui şi peste 100 de porumb au fost calamitate.

În top

De-a lungul anilor, judeţul Călăraşi s-a menţinut în top ca pondere a producţiilor medii la hectar printre primele din ţară. Conform datelor furnizate de Direcţia Agricolă, în 2013, din 102.940 ha cultivate cu porumb s-au recoltat 96.320 ha, cu o recoltă medie de 5,18 t/ha, maxime de 12 t/ha, în fermele mari şi minime de 3,5 t/ha, în fermele mici.
La nivelul judeţului, cea mai mare suprafaţă este ocupată de grâu. Peste 150.000 de hectare au fost semănate în toamna lui 2013. O altă suprafaţă importantă este ocupată de cultura de rapiţă, peste 41.000 de hectare. De asemenea, orzul a fost însămânţat pe 31.000 de hectare, iar orzoaica de toamnă din cele 4.786 de hectare au fost semănate 4.184 ha.

Vă recomandăm şi:

Se anunţă recolte-record. An agricol perfect pentru fermierii din Bărăgan

Atacul şoarecilor răpune agricultura din Bărăgan

Lipsa de umiditate din sol, inamicul nr.1 al culturilor agricole

Toamnă fără precedent în Bărăgan. S-a semănat grâul direct pe mirişte

Se dă startul campaniei agricole de primăvară. În Bărăgan, porumbul este la putere

Guvernul susţine revenirea la cota de 8% TVA în agricultură

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite