Focurile de artificii de la nuntă i-au adus ghinion. Un tânăr din Olteniţa, anchetat de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce s-a distrat pe cinste, un tânăr din Olteniţa s-a ales cu dosar penal. Bărbatul este anchetat de poliţişti pentru că a folosit ilegal artificii pentru a-i distra pe nuntaşi.


Poliţiştii de  la Investigaţii Criminale din Olteniţa s-au sesizat din oficiu, în seara de 18 iulie, ora 22.30, despre faptul că la o nuntă organizată pe strada Mircea Eliade s-au folosit articole pirotehnice de uz civil. Imediat a fost demarată cercetarea la faţa locului pentru a-l descoperi pe cel care a „tras” cu artificii. Nicuşor C., de 28 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru că a folosit în curtea unui imobil, fără a deţine autorizaţie, articole pirotehnice de divertisment din clasa a II-a. Oamenii legii au ridicat pentru cercetări două baterii folosite, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, conform prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Vă recomandăm şi:

Un prahovean s-a ales cu dosar penal la propria nuntă, pentru focurile de artificii

FOTO VIDEO Focul de artificii a fost cel care a dat startul manifestării din acest an al “Nopţii Muzeelor”

Sărbătoarea Severinului se va încheia cu un foc de artificii şi concertul trupei Voltaj

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite