Filmul „Octav“, proiecţie gratuită în parcul Dumbrava, începând cu ora 19.30

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii de film sunt invitaţi sâmbătă, 15 septembrie, la un film excepţional. Începând cu ora 19.30, în parcul Dumbrava are loc în cadrul caravanei filmului românesc, proiecţia peliculei “Octav”.

Filmul „Octav” a fost selecţionat în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Montreal 2017, la secţiunea Focus on World Cinema, un festival de tradiţie pentru cinematografia mondială aflat la cea de-a 41 ediţie.

Lung-metrajul, regizat de Serge Ioan Celebidachi, este o coproducţie România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrinceanu Celebidachi. Din distribuţie fac parte actorii: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Silviu Biriş, Dana Rogoz, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Adrian Păduraru şi Vlad Rădescu.

Călătorie în timp

Filmul „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, spune povestea lui Octav (Marcel Iureş), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorinţa de a-l vinde. Ajuns aici, după o absenţă de zeci de ani, o fetiţă ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-şi redescopere bucuria de a trăi. „Octav ne poate ajuta să ne reamintim cine suntem cu adevărat şi să ne facem curaj să ne explorăm trecutul, iar pentru cei mai norocoşi dintre noi este o reafirmare a generozităţii infinite a vieţii”, a declarat regizorul Serge Ioan Celebidachi. Pelicula „Octav” va rula în sala Cinematografului 2D/3D Călăraşi începând cu ora 19.00 şi face parte din proiectul de educaţie prin artă “7 zile – 7 arte”.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite