Doliu la ISU Călăraşi. Subofiţerul Doru Avisalon, rănit în explozia de acum trei zile, s-a stins la Spitalul de Arşi din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doru Avisalon, unul dintre profesioniştii de la ISU Călăraşi Foto:facebook
Doru Avisalon, unul dintre profesioniştii de la ISU Călăraşi Foto:facebook

La trei zile de la explozia produsă în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Călăraşi, Doru Avisalon (41 de ani), unul dintre cei doi răniţi, a murit. Bărbatul, cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, a fost în aceste zile intubat şi ventilat mecanic, iar medicii de la Spitalul de Arşi din Capitală nu i-au dat şanse de supravieţuire.


Colectivul de la ISU Călăraşi transmite condoleanţe familiei îndurerate şi regretă dispariţia colegului lor. Subofiţerul s-a stins luni dimineaţă, în jurul orei 06.00, pe un pat de spital. Un scurtcircuit produs în magazia în care se afla rezervorul cu combustibil ar putea sta la baza tragediei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi. Nenorocirea a trimis pe patul de spital doi subofiţeri, aflaţi în momentul deflagraţiei în acea încăpere.

Şanse minime de supravieţuire

Surse din cadrul anchetatorilor presupun, deocamdată, că explozia a fost provocată de un scurtcircuit. O echipă de cercetare de la IGSU se află la Călăraşi de vineri seară pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc nenorocirea. Cei doi militari răniţi, Doru Avisalon şi Daniel Mitran, au fost transportaţi de urgenţă, vineri după-amiază, la Spitalul de Arşi din Capitală. În stare foarte gravă s-a aflat Doru Avisalon, având arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. El a fost ventilat şi intubat, iar medicii au fost rezervaţi rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire. Mai norocos, colegul său, cu răni pe doar 30% din suprafaţa corpului, se află în stare stabilă, fiind deja supus unei intervenţii chirurgicale.

Activităţi administrative

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Călăraşi, plt.adj.  Ovidiu Tătăranu, nenorocirea s-a produs vineri după-amiază, într-o magazie în care erau depozitaţi carburanţi, în timp ce se desfăşurau activităţi administrative. Deflagraţia a fost urmată  de  un  început  de  incendiu,  iar doi subofiţeri  au fost răniţi.

"Având în vedere faptul că, în urma nefericitului eveniment, cei doi pompieri au suferit  arsuri  de diferite grade, aceştia au fost preluaţi  şi transportaţi  pentru acordarea îngrijirilor medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Călăraşi. După  evaluarea  medicală,  din cauza rănilor grave,  s-a  luat  decizia  transportării  militarilor la  Spitalul  de  Arşi  din Capitală, unul dintre aceştia fiind în stare gravă. La acest moment, la nivelul unităţii se desfăşoară o cercetare privind cauzele şi împrejurările care au dus la producerea evenimentului", a declarat plt. Ovidiu Tătăranu


Vă recomandăm şi:

Cine este pompierul rănit grav în explozia de la ISU Călăraşi. Doru Avisalon, expert în distrugerea muniţiilor, a luptat în Afganistan

Explozie puternică la sediul ISU Călăraşi, doi pompieri răniţi grav. Un rezervor cu combustibil a sărit în aer

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite