Daruri de la poliţişti şi voluntarii de la Crucea Roşie pentru familiile sărmane
0În apropierea sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din cadrul IPJ Călăraşi, alături de voluntarii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, au ales să aducă o rază de speranţă şi un strop de bucurie unor familii nevoiaşe.
Pentru a le face sărbătorile mai frumoase, poliţiştii împreună cu voluntarii le-au oferit pachete cu daruri tradiţionale. Astfel, au fost împărţite alimente şi dulciuri, care la fel ca şi vorbele bune şi urările oamenilor în uniformă, au înseninat feţele acestora şi au adus un zâmbet pe buze. În schimb, au primit mulţumiri şi cuvinte alese din adâncul sufletului.
Crucea Roşie Călăraşi, alături de jandarmii de pe malul Borcei, a mers zilele trecute, în oraşul Budeşti şi satele Gruiu, Buciumeni şi Aprozi la mai multe familii aflate în dificultate. Trimişi de Mos Crăciun, reprezentanţii celor doua instituţii au adus bucurie în sufletul celor nevoiaşi.
Pachetele au conţinut alimente de bază greu perisabile, fructe şi legume, îmbrăcăminte, încălţăminte, dar şi jucării.
"Am fost acasă la persoane vârstnice nedeplasabile şi la familiile cu multi copii, micuţi care merg la grădiniţă şi la şcoală cu regularitate. Cadourile copiilor sunt primite de la elevii şcolii nr. 49 din Bucureşti şi Şcoala Gimnazială Mircea Vodă Călăraşi.
Multumim partenerilor şi prietenilor jandarmi pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă de fiecare dată. Ştiti care sunt definiţiile bunătăţii, altruismului, a iubirii faţă de aproapele tău? Să dai fără sa aştepţi nimic în schimb, să dai din suflet pentru suflet", a explicat Aura Giurcă, directorul Crucii Roşii, filiala Călăraşi.
Vă mai recomandăm şi:
Cine este Anca Dragu, prima femeie care va conduce Senatul României