Cel mai gustos preparat. Cum faci cei mai buni ardei umpluţi, de ce se căleşte ceapa în unt, cât se ţine mâncarea la cuptor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ardeii umpluţi, un preparat delicios FOTO Shutterstock
Ardeii umpluţi, un preparat delicios FOTO Shutterstock

Reţeta de ardei umpluţi din Bucovina a regretatului gastronom Radu Anton Roman e un deliciu. Mâncarea deosebit de gustoasă, la care se adăugă nelipsita smântână, se prepară uşor.


Dacă respectaţi lista ingredientelor şi paşii de pregătire, rezultatul va fi spectaculos. Reţeta acestui fel de mâncare o găsim în lucrarea“Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia). Iată ce notează autorul despre acest preparat:

“Dar dacă, la ardeii umpluţi tradiţional, moldovenii cei mai nordici adaugă smântână (pai cum altfel?), vin, ceva cimbru, carne afumată, foi de dafin, ce se poate întâmpla? Vă spun eu: întâlnirea aparent imposibilă dintre paradisurile sigur ireconciliabile ale rafinatei bucătării provensale, catifelatei gastronomii normande şi deliciile elegante ale târgurilor moldoveneşti.

De o fineţe desăvârşită, carnaţia delicată a acestor ardei, gustul lor bogat - compoziţie aparent încărcată, dar cu rezultat subtil - îi aşază de-a dreapta marii bucătării mondiale. Ca să rupeţi gura lumii (cu o îmbucătură cu gust stilat), alegeţi ardei de o singură culoare, galbeni de preferinţă. Veţi obţine o frumoasă montură fauve-istă, galben-roşie, şi veţi putea pune această mâncare pe orice masă, oricât de simandicoasă, cu succes sigur”.

Ingrediente:

500 g carne de viţel (tocată)
3 linguri de unt (sau ulei)
100 g ceafă afumată de porc
2 ouă
1 pahar de bulion de roşii
2 cepe
2 morcovi
500 g ciuperci
1 pahar de smântână
2 pahare de vin, parfumat
3-4 roşii
sare, piper, cimbru, foi de dafin
1 pahar de orez
12-13 mieji de nucă
12-14 ardei graşi să umple cratiţa

Mod preparare:

•    Ceapa se taie peştişori, morcovii se rad, ceafa se taie felii, ciupercile se fierb şi se toacă, ardeii se grijesc de cotoare şi seminţe, orezul se spală de trei ori, ouăle se bat
•    Se pune ceapa un pic la călit în unt într-o cratiţă mare, apoi i se alătură carnea şi morcovii
•    Dacă şi-a schimbat carnea culoarea se lasă să se răcească
•    Umplutura se pregăteşte adăugând peste carne: ciuperci, ouă, nuci (miejii de nucă tind să devină în Bucovina, ca şi smântâna, o obsesie), smântână, 1 pahar de vin, orez, sare, piper, cimbru
•    Se unge un ceaun chiabur cu unt, se umplu ardeii căpăcindu-i cu câte o felie de roşie şi se potrivesc strâns, ca soldaţii peste plantonul care aduce scrisorile
•    Se vâră printre ardei felii de afumătură şi roşii, se presară sare, piper, cimbru, foi de dafin, se toarnă vin, supa de ciuperci, bulion de roşii, apă, să acopere, şi se dă la cuptor, cu capac neapărat!
•    După ce a-nceput să fiarbă, se micşorează focul şi se lasă să bulbucească vreo oră
•    În ultimele cincisprezece minute se ia capacul - ardeii se vor rumeni, iar sosul o să scadă şi se va îngroşa.

Cea mai importantă lucrare a gastronomiei

În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic. În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).
 
Vă recomandăm şi:

Cum faci mămăliga perfectă. Secretul celui mai popular aliment, cât o fierbi şi ce pui în ea ca să iasă delicioasă

Mâncare de gutui cu carne, o reţetă delicioasă de toamnă

Viaţa grea a ţăranului din Bărăganul interbelic: mânca mămăligă, spăla rufe la râu şi era măcinat de tuberculoză

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite