Zeci de voluntari şi pompieri, în luptă cu un incendiu de vegetaţie uscată, în zona Vulcanilor Noroioşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Zeci de persoane, de la pompieri, voluntari, localnici până la reprezentanţi ai Ocolului Silvic Pârscov, se luptă de câteva ore să stingă flăcările care au cuprins vegetaţia uscată pe raza satului Pâclele, la limita localităţilor buzoiene Scorţoasa şi Berca.

Oamenii intervin pentru stingerea flăcărilor care s-au extins pe 15 hectare de lăstăriş şi mărăciniş. 

Pe lângă pompierii militari, la faţa locului intervin membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din comunele Berca şi Scorţoasa, dar şi pompieri angajaţi de la Schela Petrolieră Berca, în zonă aflându-se mai multe sonde de petrol active şi puţuri de extracţie aflate în conservare.

De asemenea, în imediata apropiere a zonei unde se manifestă incendiul, se află Rezervaţia Naturală Vulcanii Noroioşi.

Oamenii intervin cu mături şi lopeţi însă misiunea este extrem de dificilă, în primul rând, din cauza vântului care suflă cu putere. 

Intervenţia pompierilor şi voluntarilor aflaţi în zonă este extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat, vegetaţiei sălbatice care formează pe alocuri adevărate baraje de crengi şi spini, dar mai ales a vântului care continuă să sufle în rafale ce depăşesc chiar 50 de kilometri pe oră.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite