VIDEO Străzi inundate la Râmnicu Sărat, după un potop de 15 minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe străzi au fost inundate
Mai multe străzi au fost inundate

Mai multe străzi din municipiul Râmnicu Sărat au fost acoperite de apă, după o ploaie torenţială, însoţită de grindină. Potopul a durat mai puţin de o jumătate de oră, însă cantitatea de apă a fost atât de mare încât canalizarea oraşului nu a mai făcut faţă. Pe străzile Dobrogeanu Gherea şi Digului, stratul de apă a măsurat peste 10 centimetri.

O rupere de nori produsă în timpul unei avertizări cod portocaliu de vijelii şi ploi torenţialea produs, vineri după-amiază, un adevărat dezastru pe o rază de câteva zeci de kilometri, între oraşul Râmnicu Sărat şi localităţile Oreavu şi Grebanu. 

Şoseaua europeana E 85 fost inundată pe o porţiune de circa 300 de metri, în două puncte. Pentru a interveni în vederea evacuării apei de pe şosea, pompierii militari au cerut sprijin Poliţiei Rutiere care, având în vedere valorile crescute de trafic, a impus restricţii de circulaţie cu limitare de viteză.

În aceste condiţii, pe ambele sensuri de mers, s-au format coloane de maşini. Apa care măsura pe alocuri o jumătate de metru, a acoperit porţiuni întinse cultivate cu viţă de vie şi grâu, de pe care, cel mai probabil, nu se va mai recolta nimic. 

Potrivit ISU Buzau, 15 gospodării din localitatea Oreavu au fost inundate de apa revărsată de pe şosea. Oamenii povestesc că potopul căzut într-un interval de circa o jumătate de oră a făcut prăpăd, iar unora dintre lcoalnici apa le-a pătruns şi în locuinţe. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite