VIDEO Procesiune de Bobotează, la râul Buzău. Slujba are şi rolul de a linişti apele furioase care în 2005 au rupt podul de la Mărăcineni
0Peste o mie de persoane au participat la procesiunea de Bobotează organizată pe malul râului Buzău, singura apă curgătoare sfântă din ţară. Trei tineri s-au încumetat să intre în apele reci, după crucea aruncată de preot. A devenit deja tradiţie ca procesiunea să aibă loc lângă podul de la Mărăcineni, care a fost rupt în urmă cu peste un deceniu de o viitură puternică. De aceea, slujba religioasă are şi rolul de a potoli apele furioase.
În credinţa populară se spune că atunci când preotul aruncă crucea în apă e bine să o prinzi iar răsplata va veni neîntârziat de la Dumnezeu, care te va ocroti şi îţi va veghea zilele. În buna tradiţie, şi la râul Buzău a fost bătaie pe cruce.
Marian Dragomir, un tânăr de 27 de ani, din Mărăcineni, a recuperat crucea din albia râului Buzău şi a adus-o preotului. A fost răsplătit pentru curaj cu o icoană şi o cruciuliţă. ”O să mă ajute bunul Dumnezeu iar eu vreau să îmi dea sănătate. Am mai prins-o acum şase ani şi ştiu că am avut un an bun. Apa a fost rece dar ştiu că nu răcesc pentru că mă protejează cel de sus”, a declarat Marian Dragomir după ce a ieşit din apă.
Procesiunea religioasă are loc în fiecare an lângă podul de la Mărăcineni, care a fost rupt în urmă cu peste un deceniu de o viitură puternică. Este cunoscut ca un râu cu ape repezi, care oricând pot produce prăpăd. Chiar anul trecut, şuvoaiele au muşcat din platforma betonată unde se organizau până acum slujbele de Bobotează.
Râul Buzău este singura apă curgătoare sfântă prin sacrificarea în anul 372 a lui Sava Gotul, un credincios ale cărui minuni i-au speriat pe năvălitorii goţi.
Slujbele de sfinţire la malul râului Buzău au început imediat după Revoluţie. ”Apa râului este sfinţit prin martiriul Sfântului Sava. Este singurul râu care a dat un sfânt şi de aceea e bine ca buzoienii să vină aici de Bobotează. Când vine apa furioasă, înseamnă că noi oamenii avem păcate şi cel de sus ne dă o lecţie de îndreptare”, a declarat preotul Mihail Milea.
După ce au ascultat rugăciunile preoţilor, credincioşii s-au aşezat la rând ca să primească agheasma mare. Este cunoscut că apa sfinţită la Bobotează are puteri tămăduitoare. Băută dimineaţa pe stomacul gol, după rugăciune, agheasma te vindecă de boli, te păzeşte de oameni răi iar de-ţi stropeşti casa nu vei fi călcat de hoţi.