VIDEO Pod din tuburi, la Mărăcineni, alternativă la pontoanele Armatei. Nu toate maşinile vor avea acces
0Traficul pe drumul European 85, care leagă Moldova de Muntenia, este în continuare sub semnul incertitudinii. Anunţată ca certă săptămâna trecută, amenajarea unui pod de pontoane nu mai este atât de sigură din cauza cheltuielilor uriaşe invocate de Armată. Autorităţile judeţului se gândesc să amenajeze, provizoriu, un pod din tuburi, pe care să aibă acces doar maşinile cu număr de Buzău.
Amenajarea podului de pontoane în apropiere de podul de la Mărăcineni, care va fi închis pentru a intra într-un amplu proces de reabilitare, este incertă din cauza birocraţiei.
Ministerul Apărării Naţionale a condiţionat instalarea podului cu măsura decretării stării de urgenţă, la nivelul judeţului Buzău. Altfel, Ministerul Apărării poate amenaja podul de pontoane numai în baza unui contract încheiat cu administratorul podului, respectiv Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Însă, până acum, conducerea CNAIR nu a parafat contractul în baza căruia MApN să dispună aducerea de la Brăila şi montarea pontoanelor, din cauză că nu dispune de fonduri pentru acest demers.
Cum nu s-a declarat stare de urgenţă, nici Armata nu dispune de temei legal pentru amenajarea pe costurile sale a podului atât de necesar în zonă.
”Am făcut o adresă Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru a le aduce la cunoştinţă faptul că în zona de weekend a fost destul de greu, pentru că s-a circulat pe un singur sens către Bucureşti şi pe un singur sens către Moldova datorită lucrărilor care s-au efectuat atât pe podul nou, cât şi pe podul vechi unde au fost limitate la o singură bandă de mers. (…) Ni s-a comunicat de la Ministerul Apărării că trebuie să declarăm stare de necesitate pentru a se deplasa podul. Am studiat posibilitatea pentru declararea stării de necesitate, dar nu ne încadrăm pe condiţiile impuse de lege”, a declarat Carmen Ichim, prefectul judeţului Buzău.
Până la data de 1 mai, zi de sărbătoare, când se aşteaptă ca traficul rutier să fie mai intens decât în alte zile, autorităţile buzoiene speră să poată rezolva totusi problema amenajării podului de pontoane, chiar dacă, în prezent, acest demers este practic blocat.
În căutare de soluţii, autorităţile intenţionează chiar să amenajeze, provizoriu, un pod din tuburi, precum cel de la Vadu Paşii, însă pe care să aibă acces doar autovehiculele cu numere de Buzău.
”Vrem să tragem un semnal de alarmă că cele două instituţii ale statului, cele două ministere trebuie să acţioneze cât mai repede şi să semneze acel protocol. Doar aşa acel pod va putea fi adus de la Brăila la Buzău şi montat. (…) Cineva trebuie să plătească acele costuri de amenajare a acelui pod şi nu autoritatea locală trebuie să facă asta pentru că este vorba de un drum naţional, pe care trec zilnic mii de maşini şi care este practic singura cale spre Moldova. (…) Dacă nu se vor rezolva lucrurile atunci, Consiliul Judeţean şi cu Prefectura vor identifica alte soluţii dar doar pentru cetăţenii judeţului şi municipiului Buzău. O să ajungem să facem nişte poduri de tuburi, dar atunci nu vor mai trece pe ele toată lumea, ci doar cei de pe DJ 203K, de pe Valea Slănicului şi din municipiul Buzău. Sper totuşi să nu se ajungă la o astfel de situaţie”, a declara Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău.
Podul de la Mărăcineni, peste Râul Buzău, constituie un obiectiv strategic, fiind amplasat pe puţinele şosele care leagă Muntenia de Moldova.