VIDEO Bustul scriitorului Vasile Voiculescu, amplasat în parcul din spatele Palatului Comunal
0Un bust din bronz care îl înfăţişează pe scriitorul Vasile Voiculescu a fost dezvelit, joi, în parcul din spatele Primăriei Buzău. Monumentul este situat în părculeţul din spatele Palatul Comunal.
Lucrarea a fost realizată de sculptorul Bogdan Hojbotă, conferenţiar doctor la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.
Costul bustului a fost suportat de municipalitate fiind încadrat în planul de evenimente culturale legate de Centenarul Marii Uniri.
Începând de joi, şi parcul în care a fost amplasat poartă denumirea scriitorului născut la Pârscov în 1884.
Vasile Voiculescu s-a născut la Pârscov şi este considerat unul dintre cei mai mari oameni de cultură, în istoria de 100 de ani a României.
A fost scriitor, poet, dramaturg dar şi medic militar, participînd activ, ca doctor, în prima conflagraţie mondială. De asemenea, în timpul regimului comunist a fost deţinut politic, timp de patru ani.