Un buzoian, administratorul unei firme de construcţii, este cercetat pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul s-ar fi sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 27.701 lei
Suspectul s-ar fi sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 27.701 lei

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a fraudelor din cadrul IPJ Buzău au început urmărirea penală împotriva unui buzoian în vârstă de 64 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Bărbatul este suspectat că în perioada decembrie 2007 – decembrie 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale ce are ca obiect principal de activitate „lucrări de construcţii a drumurilor”, ar fi înregistrat în actele contabile achiziţii de piese de schimb şi consumabile pentru uzul mijloacelor de transport şi al utilajelor deţinute de firmă şi utilizate în activitatea curentă, în valoare totală de 206.390,58 de lei, pe baza unor facturi emise în numele unor furnizori cu sediul pe raza municipiului Bucureşti, care însă nu confirmă realitatea derulării acestor relaţii comerciale. 

În acest mod, suspectul ar fi dedus în mod nelegal T.V.A. în sumă de 33.257,25 de lei şi s-ar fi sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 27.701,16 lei.

Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciului cauzat.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite