Surprize de Dragobete, la Teatrul „George Ciprian”
0Teatrul „George Ciprian“ sărbătoreşte Dragobetele alături de buzoieni într-un mod inedit. Ca o alternativă a Zilei Sf. Valentin, instituţia buzoiană vine cu mai multe oferte pentru iubitorii de teatru. Cei care se vor „căsători“ la teatru pe data de 24 februarie, când este programată premiera musicalului „Doi pe o bancă“, vor beneficia de o reducere pentru spectacolul „Mult zgomot pentru nimic“, de pe 27 februarie.
„Cu toate că Valentine's Day e un prilej de sărbătoare la nivel global, vă propunem Dragobetele ca alternativă naţională, ca ritual misterios al dragostei. Vom sărbători ziua cu premiera musicalului «Doi pe o bancă». La finalul spectacolului, doritorii vor putea să se căsătorească... teatral, la Poarta Dragobetelor, în foaier“, se arată într-un comunicat de presă al Teatrului „George Ciprian”.
Cei care se căsătoresc la teatru pe 24 februarie vor primi o reducere de 20 lei de persoană la spectacolul „Mult zgomot pentru nimic“ de sâmbătă, 27 februarie, ora 18.00 - preţ întreg: 60 lei/ persoană; preţ redus: 40 lei/persoană. Pentru a putea cumpăra biletele reduse, trebuie să arătaţi „Certificatul de Căsătorie“ luat de la teatru pe data de 24 februarie. Biletele se pot achiziţiona de la sediul Teatrului „G. Ciprian“de pe B-dul. Nicolae Bălcescu.
„Doi pe o bancă“, spectacol care va avea premiera pe 24 februarie, este o producţie a Teatrului „G. Ciprian“, o adaptare sub formă de musical a celebrei piese jucate cu succes pe scenele din ţară. Musicalul îi are în distribuţie pe Adriana Drăguţ şi Eduard Petru Jighirgiu.