Secretele unui nevăzător campion la şah: „Pătrăţele negre sunt mai ridicate, piesele negre au o asperitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Carapit (dreapta), împreună cu unul dintre cei mai buni elevi ai săi
Vasile Carapit (dreapta), împreună cu unul dintre cei mai buni elevi ai săi

Vasile Carapit, profesor de istorie la Liceul pentru deficienţi de vedere din Buzău, a format în jurul său un nucleu de şahişti, majoritatea cu probleme de vedere, care fac performanţă în competiţii naţionale şi internaţionale. Şahul este singurul sport care nu face diferenţieri între persoanele cu deficienţe şi cei fără probleme.

Vasile Carapit este un nume cunoscut printre şahişti. A fost campion atât la juniori, cât şi în competiţiile dedicate adulţilor. A reprezentat România, în vara anului trecut, la Campionatul European Individual pentru Nevăzători, din Franţa, unde a obţinut un loc bun în clasamentul general.

Deşi este născut în Tulcea, a devenit elevul Şcolii speciale pentru nevăzători din Buzău. Ulterior, Vasile Carapit a absolvit Universitatea Ovidius din Constanţa, iar în prezent este profesor la Liceul pentru Deficienţi de Vedere Buzău. După terminarea studiilor, a rămas la Buzău.

”Având deficienţa de vedere din naştere, am urmat şcoala de nevăzători de la Buzău încă din clasa întâi până în a XII-a, după care am făcut facultatea de istorie la Universitatea Ovidius din Constanţa. După master, am revenit la Buzău, unde am găsit loc de muncă la şcoala în care am învăţat. Din 2004 sunt profesor aici şi sunt foarte mulţumit. M-am stabilit aici şi sunt cetăţean al Buzăului cu acte în regulă”, spune profesorul Carapit.

Vasile Carapit practică şahul de la vârsta de 12 ani. Sportul minţii era modalitatea prin care copiii din internatul şcolii speciale îşi umpleau timpul liber de la sfârşit de săptămână, atunci când nu plecau acasă. Istoria şi şahul sunt cele două repere ale activităţii sale cotidiene. 

”Istoria este pasiunea principală, pe care am transformat-o şi în meseria mea de bază, însă şahul ocupă un loc important în activitatea mea extraşcolară. Am descoperit şahul în clasa a treia. Pe vremea aceea nu erau multe posibilităţi de petrecere a timpului liber, iar sâmbăta şi duminica, atunci când eram liberi în şcoală, ne ocupam cu ce exista pe atunci. Şahul era sportul pe care îl practicau nevăzătorii şi îl practică şi astăzi în şcoală, de la profesori, la colegii care se pregăteau cu colegii noştri în domeniul şahului”, spune Vasile Carapit.

Pentru nevăzători, şahul este mai mult decât un sport. Le este un îndrumar în viaţă, deoarece le dezvoltă capacităţi de care au nevoie oricând.

”Şahul este foarte frumos dar şi util. Pe noi, nevăzătorii, şahul ne ajută şi la orientare spaţială. Ca pe tabla de şah, aşa ne orientăm şi în viaţa de zi cu zi, în mediul înconjurător. Ne mai învaţă că orice acţiune are şi o consecinţă şi depinde de mutarea pe care o faci. Pentru a duce şahul pe culmi îţi trebuie teorie şi învăţarea ei te dezvoltă intelectual”, spune Vasile Carapit.

buzau

Şahul este singurul sport în care nevăzătorii pot juca de la egal la egal cu cei care nu au probleme cu vederea. În astfel de cazuri, logistica folosită în partidele de şah diferă, deoarece jucătorul cu probleme de vedere foloseşte percepţia tactilă. Vasile Carapit ne spune că deşi pare aproape imposibil ca un nevăzător să aibă control asupra tablei de şah, acest lucru este total fals.

”Tabla de şah pe care jucăm noi este adaptată. A fost adaptată de profesorul Francisc Cori, în memoria căruia se face an de an un campionat naţional de juniori pentru nevăzători. Acest profesor, în anii '50, la Cluj Napoca, a adaptat tabla de şah pentru nevăzători. Pătrăţelele negre sunt mai ridicate decât cele albe, în relief, pentru a fi simţite la mână iar fiecare pătrăţel are un orificiu în care se fixează piesa. Punând mâna pe tablă tot timpul, că să nu se dărâme piesele, trebuie fixate pe tabla de şah. Piesele negre au o asperitate, un ţâmburuş undeva deasupra, pentru a fi deosebite de cele albe”, explică Vasile Carapit. 

De la începutul anilor '90, an de an, Vasile Carapit a participat la toate activităţile pentru juniori, ulterior la adulţi, la echipa naţională de şah, la europene de şah pentru nevăzători, individual şi pe echipe. Acum, are în jurul său un nucleu de şahişti, majoritatea cu probleme de vedere, care fac performanţă în competiţii naţionale şi internaţionale.

buzau

Zece profesori nevăzători din liceul special stăpânesc şahul, unii la nivel de începător, alţii, la avansaţi. Printre ei, Mihai Nistor, Tiberiu Păun şi Florin Bolocan, alături de care Vasile Carapit se prezintă la toate competiţiile de şah regionale şi naţionale. Ei sunt şi organizatori de evenimente, cum este Memorialul ”Constantin Doriţă”, cel de la care au învăţat sportul minţii. 

Aflată la ediţia a şaptea, competiţia va avea loc în perioada 24 - 26 iunie, în Buzău. Organizatori sunt Vasile Carapit şi fiica profesorului de istorie Constantin Doriţă. 

Concursul este omologat la FRF şi Federaţia Internaţională de Şah iar concurenţii au ca miză, pe lângă premiile organizatorilor, obţinerea de puncte pentru coeficientul ELO în baza căruia se calculează clasamentul mondial.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite