Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. La Buzău, rezultatele primului tur de scrutin sunt pe placul ambelor tabere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Bîgiu şi Constantin Boşcodeală, după anunţarea exit-poll-urilor
Cristi Bîgiu şi Constantin Boşcodeală, după anunţarea exit-poll-urilor

La Buzău, rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale 2014, indicate de exit-poll-uri, îi mulţumesc pe liderii locali ai taberelor care au dat primii doi clasaţi. După o contabilizare pe 74 de secţii din municipiul reşedinţă de judeţ, rezultatele îl indicau câştigător pe Victor Ponta, cu 41,48%, urmat de Klaus Iohannis, cu 24,21%. Călin Popescu Tăriceanu a obţinut 9,12%, iar Elena Udrea, 7,34%.

Exit poll-uri ALEGERILE PREZIDENŢIALE 2014. 

Preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, s-a arătat satisfăcut de rezultatul obţinut de Victor Ponta, cât şi de prezenţa în număr mare a buzoienilor la urne, Buzăul clasându-se printre locurile fruntaşe pe ţară în acest sens. 

“Am văzut exit-polul şi, mai mult ca sigur, el arată exact intenţia de vot care a fost stabilită în sondajele realizate până acum. Ce pot să vă spun eu este că suntem foarte mulţumiţi că Victor Ponta s-a clasat primul – ştim fără dubii acest lucru, se poate vedea din exit-poll. La nivelul judeţului Buzău, prezenţa credem că va fi între 53 şi 54 la sută; se aseamănă extraordinar de mult cu cea din 2009, dacă va fi cu un procent mai mare iar intenţia de vot la nivelul judeţului Buzău pentru Victor Ponta va fi mult mai mare decât exit-pollul văzut la TV“, a precizat liderul PSD.

Şi liderii ACL Buzău s-au arătat mulţumiţi de rezultate. Ei sunt convinşi că Iohannis va fi viitorul preşedinte al ţării. Deputatul Cezar Preda a declarat duminică, după închiderea urnelor, că faptul că se află la ora respectivă în sediul partidului este un semn bun.

”O zi foarte grea. Nu am nici un dubiu, aşa cum mă cunoaşteţi, indiferent de sforţările pe care le fac nişte premianţi de aici ca să aducă oameni la urne care să voteze Victor Ponta, indiferent de asta Iohannis va fi preşedinte. V-am spus şi în 2004 şi în 2009 că Băsescu va fi preşedinte. Acum vă spun că Iohannis va fi preşedinte iar Buzăul are datoria să participe la acest efort extraordinar de a schimba ceva, de a face o ţară normală”, a declarat Cezar Preda.

Pe aceeaşi temă

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014: cine sunt cei 14 candidaţi pentru Cotroceni

Rezultate alegeri prezidentiale 2014. Ponta şi Iohannis rămân favoriţi

Rezultatele alegeri prezidenţiale 2014. Cine face exit poll-uri

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Imagini pe care candidaţii le-ar vrea uitate

Top 10 comunităţi româneşti din lume şi oraşele în care votează la alegerile prezidenţiale din 2014

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite