Primarii din Buzău le închid uşa în nas viceprimarilor care vor să candideze la alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La primăria Berca au fost schimbate încuietorile
La primăria Berca au fost schimbate încuietorile

Şicane între primari şi viceprimarii care ţintesc să le ia locul. Viceprimarul din Berca îl acuză pe primarul Valeriu Marcu de faptul că a schimbat yala de la intrarea în primărie, pentru a-i bloca accesul în afara orelor de program.

Viceprimarul Ionel Dobriţă, fost coleg în PNL cu actualul primar a decis la începutul lunii să-şi asume o candidatură la primăria comunei Berca, drept pentru care s-a înscris în PSD. Dobriţă este de părere că de la decizia de a candida pe funcţia de primar şi mai ales din momentul în care PSD i-a validat candidatura şi-a atras ura superiorului său, Valeriu Marcu. 

„Din şirul lung de abuzuri înfăptuite de primarul comunei Berca, vreau să mă opresc asupra celui de azi, când am constatat că a schimbat încuietoarea de la primărie în aşa fel încât eu să nu mai pot intra în instituţie după orele de program. Domnule Marcu, primarul şi viceprimarul nu au un program fix, aşa cum nici problemele cetăţtenilor şi rezolvarea lor nu au!”, scrie Ionel Dobriţă pe pagina sa de Facebook.

Abuzul de care este acuzat Valeriu Marcu nu este un caz izolat. La Bălăceanu a fost semnalată o situaţie asemănătoare, viceprimarul Mirel Ion, acuzându-l pe primarul Aurel Tulin că îi blochează accesul în birou şi că i-a sistat salariul. Totul, după ce viceprimarul şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile locale pentru funcţia de primar, pe listele PNL.

Aurel Tulin a răspuns acuzaţiei spunând că vicele nu îşi merită salariul pentru că nu a fost prezent două luni la serviciu, dovada fiind condica de prezenţă, însă viceprimarul a replicat ulterior că nimeni, nici primarul, nu a semnat în respective condică. Viceprimarul Mirel Ion va face plângere la ITM.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite