PNL Buzău vrea şedinţă extraordinară de Consiliu Judeţean pentru a discuta cu medicii protestatari din Spitalul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UPU Spitalul Universitar din Bucureşti

Liberalii buzoieni cer convocarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean pentru rezolvarea crizei medicilor din Spitalul Judeţean Buzău. Unitatea medicală se află în pragul închiderii, după ce peste trei sferturi dintre medici au anunţat că vor demisiona, dacă nu vor obţine salarii mai mari, condiţii mai bune de lucru şi fonduri mai mari pentru Sănătate.

Spitalul Judeţean Buzău e de ceva vreme pe un butoi de pulbere. Pentru ca lucrurile să nu degenereze iar bolnavii să ajungă să nu mai aibă cine-i trata, consilierii liberali cer convocarea unei şedinţe extraordinare de Consiliu Judeţean în care să poată fi pusă pe tapet şi dezbătută situaţia existentă la nivelul celei mai mari unităţi medicale din judeţ. 

„Eu am propus aleşilor PNL să convoace o şedinţa extraordinară de consiliu pentru a discuta această problemă. Eu cred că o şedinţă extraordinară va pune fata în faţa opinia publică şi responsabilii. Trebuie să ne spună foarte clar ce au făcut şi ce vor vrea să facă . E adevărat că din problema asta nu se obţine paraîndărăt. Cum nici problema protezei pentru pompierul erou nu are paraîndărăt şi aşa că ei nu fac astfel de chestii. Poate din achiziţia unui tomograf se obţine paraîndărăt dar din proteze nu. Hai sa ne întâlnim, să vina şi domnul doctor Ioniţă şi să spună clar ce s-a discutat si cum. Noi vom propune să facem o astfel de şedinţă dar să vedem ce succes vom avea”, a declarat liderul PNL Buzău, Cezar Preda. 

Deputatul Cezar Preda a anunţat duminică într-o conferinţă de presă că, în opinia sa, problema medicilor buzoieni este strict de competenţa Consiliului Judeţean şi nimeni altcineva nu o va putea rezolva.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite