Omul de afaceri Constantin Toma a băgat Grup Romet în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit revistei Forbes, Toma este pe locul 35 în topul celor mai bogaţi români               FOTO: Adevărul.ro
Potrivit revistei Forbes, Toma este pe locul 35 în topul celor mai bogaţi români               FOTO: Adevărul.ro

Cele trei firme care fac parte din holdingul industrial-agricol „Romet” din Buzău, controlat de omul de afaceri Constantin Toma, au intrat recent în insolvenţă la cererea patronatului. Potrivit publicaţiei zf.ro, motivul principal este, după spusele proprietarului, lipsa de lichidităţi şi blocajul în accesarea fondurilor europene, mai cu seamă POS Mediu, prin care sunt finanţate o mare parte din vânzările grupului.

„Nu este un moment uşor. Încercăm să luăm o gură de aer şi să mergem mai departe. Am avut un an slab în 2012. A fost o mică creştere la afaceri, dar am ieşit pe pierdere şi chiar dacă ar fi fost profit banii nu sunt pentru că nu i-am încasat. Am făcut şi o simulare pe anul acesta şi era destul de proastă, astfel că la începutul lunii, după mai multe analize, am decis că aceasta este soluţia ca să putem continua activitatea. Ne-am cerut noi insolvenţa şi cred că este o decizie de maturitate”, a declarat Constantin Toma, proprietarul grupului Romet Buzău.

Tribunalul Buzău a decis, în urmă cu câteva săptămâni, deschiderea procedurii de insolvenţă la principalele firme din holding, respectiv Grup Romet, Aromet şi Romtet. RVA Insolvency, care a fost numit administrator judiciar, se va ocupa în perioada următoare de întocmirea unui plan de reorganizare care să fie supus votului creditorilor.

Cele trei firme aveau, la finele anului 2011, datorii totale de 316,9 mil. lei (74,8 mil. euro) şi afaceri cumulate de 1,3 mld. lei (311 mil. euro). Totodată, capitalurile proprii ale celor trei firme din grupul Romet însumau 159 mil. lei (37,5 mil. euro).

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite