Nouă copii din Buzău, muşcaţi de căpuşe în ultimele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niciunul dintre pacienţii înţepaţi de căpuşe nu au avut nevoie de internare. Foto: Arhivă

În numai trei zile, 13 buzoieni, în majoritate copii, s-au prezentat la Spitalul Judeţean, pentru a fi trataţi contra muşcăturilor de căpuşă. Cea mai gravă boală transmisă de capuse este Lyme, sau borelioza, supranumită şi “boala cu 1000 de feţe”.

Imediat după minivacanţa de 1 mai, buzoienii au început să se prezinte la Spitalul Judeţean pentru  a fi trataţi contra muşcăturilor de căpuşă. Cei mai mulţi dintre cei care au apelat la ajutorul medicilor au declarat că, cel mai probabil, au fost înţepaţi de insecte în timp ce se aflau la iarbă verde sau în parc. 

Dintre cele 13 persoane care s-au prezentat la urgenţe, 9 erau copii. Insectele au fost scoase de către medici care nu au constatat la niciunul dintre pacienţi simptomele bolii Lyme.

Specialiştii subliniază că nu toate căpuşele sunt infectate cu microorganisme care pot transmite boli grave. Este bine, totuşi, să ne prezentăm la medic, atunci când suntem muşcaţi, pentru extragerea corectă a parazitului. 

Cea mai gravă boală transmisă de capuse este Lyme, sau borelioza, supranumită şi “boala cu 1000 de feţe” din cauza faptului că afectează întregul organism, iar simptomele sunt similare altor boli.

Specialiştii atrag atenţia că umiditatea excesivă,  mediu propice căpuşelor, scade eficienţa oricărui tip de dezinsecţie.

Căpuşele sunt insecte parazite, care populează suprafaţa corpului, iar majoritatea se găsesc pe tegumentele mamiferelor, pe pielea păsărilor sau, mai rar, pe tegumentele reptilelor. Nu toate aceste insecte transmit boli sau dezvoltă probleme grave de sănătate gazdei, dar o parte însă reprezintă principalul vector al bolii Lyme, precum şi al unui tip particular de meningoencefalită.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite