VIDEO Mircea Geoană, critici dure la adresa PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană a avut un discurs virulent la adresa PNL
Mircea Geoană a avut un discurs virulent la adresa PNL

Critici la adresa partenerilor politici si dorinţe tot mai aprinse de despărţire. Asta s-a auzit astazi la forumul naţional al activiştilor social-democraţi care a dat la Buzău startul precampaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din mai 2014. Liderul PSD Mircea Geoană a declarat voalat ca le-ar fi mai bine pe liste separate şi a răspuns săgeţilor aruncate de către partenerii din USL.

Sute de activişti PES şi membri PSD au umplut până la refuz sala închiriată într-un mall din Buzău ca să pregătească strategia pentru europarlamentarele de anul viitor. Cu un discurs virulent la adresa partenerilor din coaliţie, Mircea Geoană vede PSD candidând singur în alegeri. Geoană a declarat că actualul candidat al USL la prezidenţiale, liderul PNL Crin Antonescu, trebuie să-şi respecte partenerii şi aliaţii pentru a avea susţinerea social-democraţilor în lupta electorală.

”Nu poţi să-ţi jigneşti adversarii. Când domnul Crin Antonescu, aliatul nostru şi candidatul nostru la USL, astăzi, cel puţin astăzi, spune că partidul nostru ( n.r. - PSD) e un partid sovietic (...) şi dacă vrea într-adevăr să stăm şi să-l susţinem la prezidenţiale, un singur lucru, domnule Crin Antonescu: respectaţi-vă partenerii şi aliaţii cum şi noi vă respectăm pe dumneavoastră...”, a declarat Mircea Geoană, senator PSD.

Senatorul PSD Mircea Geoană a arătat că PSD este partidul care ”i-a acordat paritate” preşedintelui PNL la alegerile locale şi la cele parlamentare din 2012. Geoană a afirmat şi că atunci când Antonescu a fost preşedinte interimar a ”împroşcat cu noroi în imperialiştii americani şi colonialiştii europeni”, iar toată lumea s-a lămurit atunci că România are nevoie de o formulă care să o poată duce mai departe.

”Vreau să-i spun domnului Antonescu că atunci când preşedintele interimar a început să împroaşte cu noroi imperialiştii americani şi colonialiştii europeni de parcă era Hugo Chavez, nu lider european, eu cred că atunci lumea s-a lămurit şi cred că ne-am lămurit cu toţii că trebuie să avem în anul care vine o formulă care să poată să ducă România mai departe. Nu poţi să-i jigneşti pe adversari, nu suntem noi partid sovietic şi cei care nu înţeleg să-şi respecte aliaţii de bună credinţă sunt cei care nu merită respectul nostru”, a mai declarat Mircea Geoană. 

Mai puteţi citi:

Geoană: De când e Chiţoiu la Finanţe colectarea taxelor este dezastruoasă

Puiu Haşotti: „Geoană e singurul vinovat pentru realegerea lui Băsescu în 2009”

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite