Investiţii importante pentru Buzău, ţinute pe loc de un buhai şi un poponete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I. Bunilă
Sursa I. Bunilă

Este vorba despre crearea unei perdele şi a unui lac de agrement, proiectate a fi amenajate în prelungirea Parcul Tineretului. Investiţiile au intrat în impas, după ce autorităţile de mediu au transmis că lucrările se suprapun pe aria protejată ”Natura 2000”.

Habitatul popândăului coincide cu perimetrul de pe lunca Buzăului unde Primăria Buzău vrea să amenajeze o pădure, în continuarea Parcului Tineretului, pe o suprafaţă de peste 20 de hectare. 

Proiectul însă stagnează, întrucât autorităţile de mediu au transmis că amenajarea se suprapune peste o arie protejată.

”Prin Garda Forestieră de la Focşani am dat drumul la un studiu de impact pentru a vedea dacă acolo trăieşte un popândău, dacă mai există sau nu aici, dacă îi stricăm habitatul. Ne întârzie foarte mult acest lucru, deşi niciodată nu cred că a existat acest popândău”, spune Constantin Toma, primarul Buzăului. 

În aceeaşi zonă urmează să fie amenajat şi un lac de agrement, alimentat din Iazul Morilor. În acest proiect, piedicile vin de la o broască pe cale de dispariţie. 

Buhaiul de baltă cu burta roşie, sau Bombina bombina, este o broască mare care atunci când e surprinsă de un prădător pe uscat se întoarce cu burta în sus şi simulează moartea.

”Aici avem buhaiul de baltă, care face ca boul. Avem câteva sute de hectare de teren pe care nu le putem folosi din cauza lor. În momentul în care i-am întrebat pe cei de la Mediu că vrem să facem un proiect aici, ne-au spus că nu puteţi pentru că este zonă protejată Natura 2000, după care am mers şi am constatat că avem o broască şi un popândău”, spune Constantin Toma, primarul Buzăului.

buzaubuhaitoma

Foto I.B. 

Atât perdeaua forestieră, cât şi lacul de agrement vor fi amenajate în prelungirea Parcul Tineretului, până la digul râului Buzău. 

Localnicii au păreri împărţite despre buhaiul de baltă şi popândăii care s-au pus în calea dezvoltării municipiului Buzăului.

”Peste tot se descoperă câte ceva. Sunt îngrozit de ăştia de la Mediu care pun piedici la autostrăzi, la tot felul de proecte. Ce popândăi sunt acolo sau broaşte râioase”, spune un cetăţean ieşit cu nepotul la plimbare prin Parcul Tineretului.

buzaubuhaitoma

Foto I.B. 

Edilul Buzăului, Constantin Toma, a mers miercuri la Ministerul Mediului pentru a le transmite specialiştilor de aici că, de fapt, viitoarele amenajări, finanţate din fonduri europene, nu vor ajuta doar populaţia oraşului, ci şi coloniile de poponeţi şi buhai de baltă. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite