VIDEO Incendiu lângă Buzău, soldat cu moartea prin intoxicare cu fum a unei bătrâne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bătrână a murit intoxicată cu fum iar ginerele ei se zbate pe patul de spital după ce un incendiu a izbucnit la centrala termică a imobilului în care locuiau. Personalul medical a făcut eforturi disperate să o salveze pe femeie însă au putut-o readuce la viaţă. Bărbatul este internat în stare gravă în secţia de terapie intensivă a spitalului judeţean de urgenţă Buzău şi nu este transportabil.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 9.00 în încăperea în care se afla centrala termică. În acel moment în casă era o bătrînă de 85 de ani. 

Ginerele femeii, un bărbat de 57 de ani a intrat în casă pentru a o scoate pe bătrână însă nu a mai apucat să iasă. Ambii au fost scoşi în stare de inconştienţă de către pompieri.

La faţa locului au ajuns şi două ambulanţe. Personalul medical a început imediat manevrele de resuscitare.

Pentru bărbat manevrele au fost eficiente astfel că după 35 de minute, acesta a fost readus în simţiri şi transportat la spitalul judţean de urgenţă Buzău. Din păcate aici a făcut un infarct, a fost resuscitat din nou şi acum este în stare gravă la terapie intensivă. 

Deocamdată nu se pune problema transportării într-un spital din capitală starea lui nepermiţând acest lucru. Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit din cauza unui coş de fum neizolat corespunzător şi care a aprins izolaţia casei.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite