VIDEO Copaci rupţi şi acoperişuri smulse de vânt, ingredientele unui exerciţiu de alarmare publică la Rm. Sărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit la scoaterea unor persoane blocate în maşini  FOTO: Adevărul.ro
Pompierii au intervenit la scoaterea unor persoane blocate în maşini  FOTO: Adevărul.ro

Sirenele din Râmnicu Sărat au anunţat ,astăzi după-amiază, o calamitate naturală, abătută peste oraş. O furtună puternică s-a soldat cu mulţi răniţi, prinşi sub copacii doborâţi de vânt sau tavane prăbuşite, dar şi cu serioase pagube materiale. Totul, din fericire, a fost doar o simulare, pusă la cale de specialiştii Protecţiei Civile din Buzău.

Organizatorii exerciţiului de alarmare publică au simulat efectele unui dezastru produs de vânt puternic şi precipitaţii abundente. Copacii de pe străzile din Râmnicu Sărat au fost culcaţi la pământ, iar mai multe maşini au fost strivite. Acoperişul Grupului Şcolar Agricol din oraş a fost smuls, iar tavanele mai multor clase s-au prăbuşit peste elevi.

Pompierii au intervenit la stingerea unui incendiu, iar echipajele de la Distrigaz şi Electrica au deconectat reţelele avariate. Peste 50 de angajaţi ai mai multor instituţii din Râmnicu Sărat au fost angrenaţi în exerciţiul de verificare a capacităţii de reacţie în caz de calamitate naturală.

Specialiştii de la ISU Buzău vor organiza exerciţii de alarmare publică în toate oraşele din judeţ, dar şi în câteva comune mari. Astfel de verificări sunt necesare, spun experţii, întrucât zona Buzăului prezintă riscul apariţiei unor fenomene naturale extreme.   

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite