Demers în Consiliul Local, pentru preluarea pădurii Crâng în administrarea oraşului Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Primarul Buzăului va supune dezbaterii şi apoi aprobării proiectul de hotărâre care prevede ca pădurea Crâng să treacă din domeniul public şi administrarea Romsilva în proprietatea publică a municipiului şi administrarea Consiliului Local.

Justificarea preluării pădurii Crâng de către administraţia locală este aceea că aceasta ar putea fi mult mai bine îngrijită. Pe de altă parte, pădurea care împrejmuieşte cel mai mare parc al Buzăului ar reprezenta o garanţie a municipalităţii în cazul unor eventuale credite financiare.

La acest moment, pădurea Crâng se află în proprietatea Ministerului de Finanţe, care l-a concesionat Romsilva. Singura excepţie este zona de promenadă care, în prezent, aparţine municipalităţii.

Aleşii locali ai PNL Buzău au anunţat că la şedinţa Consiliului Local Municipal ce va avea loc joi, 27 octombrie, vor vota ”pentru” ca Pădurea Crâng să treacă în administrarea Primăriei municipiului Buzău doar dacă se respectă o condiţie esenţială stipulată într-unul dintre articolele proiectului de hotărâre: „Consiliul Local Muncipal Buzău se obligă cu privire la bunul imobil (…) , să menţină destinaţia actuală, să nu dispună nicio măsură de natura grevării cu sarcina ipotecii, gajului ori înstrăinării”. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite