Cristinel Bîgiu a fost suspendat oficial de la şefia Consiliului Judeţean Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul judeţului Buzău, Maria Buleandră, urmează să emită ordinul de suspendare din funcţie a şefului Consiliului Judeţean. Tribunalul Bucureşti a transmis Instituţiei Prefectului hotărârea de arestare preventivă a lui Cristi Bîgiu.

Conform procedurii, consilierii judeţeni urmează să ia act de acest document şi să se întrunească pentru numirea unui interimar. Acest lucru s-ar putea întâmpla chiar vineri dimineaţă, când Consiliul Judeţean se reuneşte în şedinţă ordinară, iar situaţia preşedintelui poate fi trecută suplimentar pe ordinea de zi. 

Consilierii judeţeni vor vota, în mod secret, cine va prelua atribuţiile de conducere după suspendarea lui Bîgiu: liberalul Cristinel Romanescu sau social democratul Petre Emanoil Neagu.

Dacă va fi condamnat şi trimis după gratii, Cristi Bîgiu îşi va pierde mandatul, situaţie în care buzoienii vor fi chemaţi la urne, înainte de termen, pentru a-şi alege viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, şi finul lui, Florin Colgiu, acuzaţi de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, au fost arestaţi, la începutul acestei luni, de magistraţii Tribunalului Bucureşti. 

Cristinel Bîgiu este acuzat că ar fi cerut şi primit sume de bani pentru a atribui contracte pe bani publici unor firme, în timp ce finul său este acuzat că ar fi primit o parte din bani pentru şeful CJ Buzău.

Cristinel Bîgiu a fost ridicat sâmbătă de procurorii DNA de la locuinţa sa, după ce a fost prins în flagrant luând mită în parcarea din faţa blocului în care locuieşte.

Citeşte şi: Preşedintele CJ Buzău, Cristi Bîgiu, şi finul său au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, într-un caz de corupţie

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite