Colegiul Medicilor: Ancheta făcută de Spitalul Judeţean Buzău este superficială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copii legaţi de pat la Buzău FOTO Adevărul
Copii legaţi de pat la Buzău FOTO Adevărul

Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România susţin că ancheta făcută de Spitalul Judeţean Buzău în cazul copiilor legaţi de paturi a fost „superficială” şi că „încearcă să acopere deficienţele organizatorice din sistemul de sănătate", fără să propună „măsuri eficiente" în evitarea unor situaţii similare.

Colegiul Medicilor a solicitat într-un comunicat de presă, „o analiză complexă, amănunţită şi profesionistă” în cazul copiilor instituţionalizaţi legaţi de paturi în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău, potrivit Mediafax.

„Colegiul Medicilor din România consideră că ancheta desfăşurată de Spitalul Judeţean Buzău, prin care singurii vinovaţi au fost medicul şi asistenta medicală este o anchetă superficială, părtinitoare şi care încearcă să acopere deficienţele organizatorice din sistemul de sănătate, să dea satisfacţie opiniei publice, fără a propune măsuri realiste şi eficiente de a evita situaţii de acest gen. CMR solicită o analiză complexă, amănunţită şi profesionistă a cauzelor unor astfel de incidente şi măsuri de prevenţie", se arată în comunicat.

„În toată Uniunea Europeană şi, implicit în România, pentru tulburări psihice ce pun în pericol integritatea fizică sau viaţa unui pacient prin autoagresiune sau accidente este acceptată (n.r. - contenţia) cu respectarea unei anumite proceduri. Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România, analizând modalitatea în care s-a desfăşurat ancheta administrativă la Spitalul Judeţean Buzău, privind situaţia copiilor aflaţi în contenţie în Secţia de Pediatrie şi, mai ales măsurile anunţate de conducerea spitalului, respinge cu fermitate încercarea de a se transfera întreaga responsabilitate asupra corpului medical", mai este specificat în comunicatul remis de Colegiul Medicilor din România.

Potrivit surselor, măsura imobilizării la pat a pacienţilor poate să fie una fizică sau chimică, iar legea permite contenţia pacienţilor, inclusiv minori. Conducerea Spitalului Judeţean Buzău aveau obligaţia de a institui procedurile necesare pentru ca măsura contenţionării să poată fi făcută conform legii.

„Conducerea spitalelor avea obligaţia de a institui o procedură care trebuia comunicată întregului personal. Din datele de până în prezent nu există niciun element din care să rezulte faptul că o asemenea procedură a fost redactată şi comunicată personalului Spitalului Judeţean Buzău", se mai arată în comunicat.

„Ordinul ministrului Sănătăţii 1224/2010 specifică faptul că un medic pediatru trebuie să aibă în îngrijire 5-15 pacienţi. În anul 2012, în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău, care are 70 de paturi din care 15 de terapie intensivă, au funcţionat şase medici, care au acordat asistenţă la 2.677 de copii, din care 1.619 au avut nevoie de îngrijire în Compartimentul Terapie Intensivă. În Secţiile de Pediatrie se internează frecvent copii care au şi afecţiuni psihice sau au manifestări psihice în cadrul afecţiunii de bază. O analiză raţională arată că în aceste condiţii este imposibil să se asigure o supraveghere permanentă din partea personalului medical", se precizează în documentul respectiv.

Colegiul Medicilor atrage atenţia că difuzarea de imagini cu minori filmaţi fără acordul autorităţii tutelare constituie o gravă încălcare a legislaţiei privind protecţia copiilor.

Mai multe imagini cu copii legaţi de paturi cu feşe în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău au fost difuzate luni pe posturile centrale de televiziune.

Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău susţine că primele concluzii ale anchetei declanşate la Spitalul Judeţean Buzău arată că micuţii care provin din centre de plasament beneficiau de îngrijire medicală corespunzătoare.

Reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Buzău, care au luat în discuţie cazul copiilor legaţi de paturi, au anunţat că în prezent sunt vizaţi de sancţiuni şeful Secţiei de pediatrie şi asistentul şef, acestea putând merge până la desfacerea contractelor de muncă.

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Buzău, în acest caz au fost audiate cinci persoane angajate ale Spitalului Judeţean Buzău, între care şeful Secţiei de Pediatrie, dr. Carmencita Matei şi asistentul şef al aceleiaşi secţii.

De asemenea, anchetatorii au solicitat spitalului mai multe documente necesare cercetărilor.

Potrivit directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, Alina Bădulescu, cei şase copii filmaţi la începutul săptămânii legaţi de pat în Spitalul Judeţean Buzău locuiesc într-o casă de tip familial şi au grave afecţiuni neuropsihice, unii fiind diagnosticaţi cu ADHD, iar alţii cu retard mintal. Cei şase minori locuiesc alături de alţi 11 copii instituţionalizaţi şi au fost internaţi în spitalul buzoian în urma unor probleme respiratorii.

Alina Bădulescu a precizat că micuţii erau vizitaţi zilnic de îngrijitorii care îi supraveghează în casa de tip familial şi care le aduceau hrană sau alte lucruri de care aveau nevoie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite