Buzoienii au câştigat Cupa României la minifotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa Consiliului Judeţean Buzău a cucerit pentru a doua oară Cupa României la Minifotbal
Echipa Consiliului Judeţean Buzău a cucerit pentru a doua oară Cupa României la Minifotbal

Echipa Consiliului Judeţean Buzău a cucerit Cupa României la minifotbal, după ce a dispus, duminică, în finala turneului de la Piatra Neamţ de formaţia Revine Suceava. Din formaţia buzoiană fac parte Romică Bunică, arbitrul Cezar Ionescu dar şi Victor Glogoviţeanu, cel mai bun fotbalist din rândul poliţiştilor buzoieni.


La ediţia a patra a competiţiei, găzduită de oraşul Piatra Neamţ, au participat 52 de echipe şi peste 1.000 de jucători din întreaga ţară.

Echipa Consiliului Judeţean Buzău a câştigat turneul, după ce a trecut în finală de formaţia Revine Suceava, cu scorul de 4 - 2. La echipa Consiliului Judeţean Buzău au evoluat, printre alţii, fostul atacant buzoian Romică Bunică, fotbalistul Daniel Petre, fratele lui Ciprian Petre de la Gaz Metan Mediaş, Cezar Ionescu, fost arbitru divizionar A, dar şi Victor Glogoviţeanu, cel mai bun fotbalist din rândul poliţiştilor buzoieni.

Finala mică a fost câştigată de Avantaje Deva, care a dispus cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare de Cora Pantelimon (2-2 la finalul timpului regulamentar).

Titlul de cel mai bun portar al competiţiei a fost adjudecat de Valentin Manolache (Pera BMW Deva), iar premiul pentru cel mai bun jucător a revenit arbitrului divizionar A de fotbal Georgian Ionescu (Consiliul Judeţean Buzău).

Toate cele patru echipe ajunse în finalele Cupei au primit drept premii un echipament sportiv acordat de Joma, tricourile de campioni au fost oferite de SMG, iar trofeele au venit din partea Infinity Trophy.

Citeşte şi:  Gemeni din Buzău, instituţionalizaţi, medaliaţi cu aur la Campionatul Naţional de Atletism

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite