Buzăul va avea stand la Târgul de Turism, cu produsele tradiţionale şi pliante de prezentare a rezervaţiilor naturale din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzăul va continua şirul prezenţelor anuale la Târgul de Turism, unde va promova obiectivele naturale, istorice sau culturale care pot atrage turişti în judeţul de la Curbura Carpaţilor. La standul buzoian, vizitatorii vor putea găsi informaţii despre oferta turistică din Buzău, precum şi articole despre obiceiurile şi tradiţiile zonei.

„Buzăul este un judeţ în care se pretează turismul rural. Vrem să revitalizăm Asociaţia de Dezvoltarea Intercomunitară Ţinutul Buzăului din care fac parte 18 unităţi administrativ-teritoriale. Şi anul acesta vom participa la Târgul de Turism care se va desfăşura în perioada 25-28 februarie, este a cincea ediţie la care noi suntem prezenţi, vom avea acolo standuri, vor fi reprezentanţi ai meşterilor populari din toate zonele judeţului, vom participa şi cu produsele noastre tradiţionale”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean încearcă să revitalizeze turismul în judeţul Buzău, iar pentru acest an şi-au prorpus finalizarea reabilitării drumului dintre Părârlagele şi Colţi, singura cale de acces pentru turişti către Muzeul Chihlimbarului şi aşezările rupestre de la Aluniş. Totodată, autorităţle vor face demersuri pentru ca Sărata Monteoru să devină staţiune de interes naţional.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite