Buchet de flori de la comandantul Diviziei 2 Getica, pentru mămica salvată de militari din nămeţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul de brigadă Lucian Foca a mers, sâmbătă, în localitatea Movila Banului, pentru a oferi personal flori unei mămici pe care soldaţii au salvat-o la sfârşitul lunii ianuarie dintre nămeţii ce îi blocau ieşirea din casă.

Clipele frumoase îşi regăsesc loc în orice moment, iar Ziua Internaţională a Femeii reprezintă un frumos eveniment în care fiecare dintre noi reuşim să oferim ocazii deosebite care pot aduce căldură sufletească precum şi recunoaşterea meritelor fiinţelor gingaşe din viaţa noastră.

Dorind a răsplăti încrederea pe care a avut-o în militarii buzoieni, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general de brigadă dr. Lucian Foca, a oferit un buchet de flori şi un tablou care aminteşte de acţiunea de ajutorare a populaţiei greu încercate de ninsorile abundente din data de 26 ianuarie a acestui an, atunci când militarii buzoieni au sfidat stihiile naturii, reuşind să ajungă la Alina Garabulea din comuna Movila Banului pentru a o transporta la Maternitatea din Buzău, după ce născuse o feţită.

Pentru a-şi arăta recunoştinţa, mămica salvată a decis să boteze fetiţa cu numele celui care a trimis salvatorii, numind-o Luciana Andreea.

Citeşte şi: VIDEO Ziua Femeii, prin ochii unei poliţiste de la un post rural

Concert Ştefan Stan şi spectacole de striptease masculin, în localurile buzoiene, de Ziua Femeii 

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite