Amendă luată de un supermarket, din cauza unui şoarece ascuns sub o cutie de carton VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Facebook.com
Sursa Facebook.com

Un supermarket din oraşul buzoian Pătârlagele a fost amendat cu suma de 10.000 de lei, de către Direcţia Sanitar Veterinară (DSVSA), după ce un tânăr a postat o filmare cu un şoarece în apropierea raionului de patiserie.

Martorul, împreună cu alţi colegi, a mers dimineaţă la magazinul în cauză pentru a-şi cumpăra mâncare. La un moment dat, a zărit un şoarece ascuns sub o bucată de carton, în partea stângă a raionului de patiserie.

Tănărul a postat imaginile pe Facebook, iar printre cei care au vizionat clipul s-au numărat şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Buzău, care au luat imediat măsuri. 

„Au fost efectuate verificări la nivelul unităţii şi a fost aplicată şi o sancţiune de 10.000 de lei pentru nerespectarea frecvenţei operaţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare”, a declarat Iulian Moca purtător de cuvânt al DSVSA Buzău.

Acesta a mai adăugat că unitatea comercială va fi monitorizată pentru a se vedea dacă se respectă procedurile de păstrare a igienei.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite