A fost trimis în judecată fostul procuror DIICOT, George Mărgărit, cel care ar fi jucat la poker banii de flagrant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Mărgărit
George Mărgărit

George Mărgărit, fostul procuror DIICOT Buzău, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi ar fi luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii.

George Mărgărit, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău la data comiterii faptelor, va fi judecat, în stare de libertate, de magistraţii instanţei supreme, pentru delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă calificată.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada 2012 - 2013, George Mărgărit, atunci procuror la DIICOT Buzău, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu referitoare la activitatea de urmărire penală desfăşurată în şase dosare penale, privind dispunerea măsurilor asigurătorii de indisponibilizare, prin instituirea sechestrului, asupra sumelor de bani şi a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor, în sumă totală de 420.313 lei, 7.140 de euro, 121 de dolari şi 30 de lire sterline.

"În unele cazuri, deşi a luat asemenea măsuri, nu a dispus consemnarea sumelor şi a bunurilor în discuţie la bancă, pe numele învinuiţilor, la dispoziţia parchetului, cauzând o vătămare a intereselor legale a 16 persoane implicate în aceste cauze", au scris procurorii anticorupţie în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii îl mai acuză pe Mărgărit că nu a dispus măsurile legale pentru restituirea sumelor de bani sau a bunurilor ridicate la percheziţiile domiciliare, care nu aveau legătură cu cauzele penale în cadrul cărora au fost dispuse şi efectuate aceste percheziţii, banii fiind cheltuiţi de procuror în interes personal.

În cursul lunii octombrie, Mărgărit şi-a însuşit 13.500 de euro, dintr-un fond de flagrant de 40.000 de euro. Procurorul ceruse cei 40.000 de euro de la conducerea DIICOT - Structura Centrală pentru a realiza o acţiune de prindere în flagrant delict a unor persoane suspectate că ar comite infracţiuni de trafic de droguri de risc. Această sumă a fost recuperată ulterior.

Citeşte şi:

Deputatul penal Gheorghe Coman a vehiculat nume grele în negocierile pentru obţinerea mitei

STENOGRAME Deputatul Coman, acuzat că a fugit de procurori când a fost prins cu şpagă: „Am cedat eu DSV-ul director mare şi am luat la Electrica!”

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite